Data publicării:
Firea: Incredibil ce a făcut USR. HAOS generalizat. AMBULANȚA a intervenit IMEDIAT - UPDATE
Gabriela Firea a oferit o primă reacție după scandalul din cadrul ședinței de consiliu.
A fost ședință cu țipete la Primăria Capitalei. Mai mulți cetățeni au intrat cu forța în sala de ședințe. Gabriela Firea a spus că oamenii care au făcut scandal au fost aduși de USR.
"Totul părea normal, consilierii începuseră să voteze când s-a auzit foarte mult zgomot. Am fost informați că au pătruns în instituție mai multe persoane aduse de către consilierii USR. Am chemat Ambulanța pentru că un polițist local a fost lovit cu un obiect contondent. Este într-o situație destul de dificilă.
Este incredibil ca într-o instituție publică să se pătrundă cu forța. Vom face plângere penală. Precizez care erau 30 de cetățeni, în sală, care au făcut cerere, în scris, pentru a fi acolo. (...) În afară de aceștia, au mai venit încă aproximativ 20 de persoane, în frunte cu consilieri USR și două instituții media. Au forțat intrarea, au lovit polițiștii locali și au pătruns peste noi. Mi se pare incredibil ce a făcut USR, adică să aducă 20 de oameni, să facă scandal. De la începutul mandatului și până acum, consilierii USR au făcut numai scandal. Ei nu propun nimic pentru București. Acum au adus încă 20 de cetățeni... așa-ziși independenți. De fapt, sunt tot de la ONG-uri afiliate USR; unii sunt membri USR. Cei 30 de cetățeni care se aflau acolo și ocupau locurile disponibile au solicitat în scris acest lucru. Prin urmare, noi am respectat în totalitate legislația în vigoare. Mi se pare incredibil ca un partid politic, împreună cu câteva ONG-uri afiliate, să vină cu 20 de persoane și să forțeze ușa într-o instituție publică, să facă scandal și să lovească un polițist local care acum este la spital. Vom trimite imaginile către Poliție, către Parchet", a zis Primarul General la Antena 3.
"În urma dezvăluirilor pe care le-am făcut și în urma faptului că am deranjat anumite grupuri de interse, de afaceri, care au fost conectate la bugetul Primăriei Generale, fără licitații transparente, mi s-a transmis cât se poate de clar că dacă nu stau liniștită, în banca mea, nu îmi voi mai putea desfășura activitatea. Adică trebuie să accept eu mafia... Mi-au spus acest lucru anumite persoane. Am deranjat mai multe companii care mi-au transmis că mă vor împiedica să îmi duc la capăt mandatul de Primar General. (...) Sunt forțe oculte în spate, forțe care au fost deranjate de mine și știți foarte bine contractele pe care le-am anulat", a zis Gabriela Firea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News