Data actualizării:
Data publicării:

Firea, înregistrări DNA: ”Mi-au cerut bani de campanie”

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Numele Gabrielei Firea se află pe unele înregistrări ajunse la DNA, potrivit lui Florin Secureanu.

Secureanu, cercetat de DNA, fost manager la Malaxa, susține că iubita sa poreclită ”Vrăbi”, a dus la DNA înregistrări în care mai multe persoane îi cer bani în numele Gabrielei Firea. Florin Secureanu susține că i-au fost ceruți bani pentru campanie, dar acesta i-a refuzat pe ”emisarii” primăriei, motiv pentru care a fost și schimbat din funcție. Potrivit lui Secureanu, înregistrările sunt din biroul personal.

Jurnaliștii Gazetei au discutat cu Secureanu la Curtea de Apel unde a avut loc înfățișarea în care fostul manager de la Malaxa a contestat arestul la domiciliu. Întrebat dacă pe înregistrările de la DNA se aude explicit că se cer bani, acesta a spus că ”se aude tare, clar și cu dicție. Se aude cum cer. Pentru campanie și pentru altele! Dar i-am refuzat. Pe toți”, susține Secureanu, potrivit tolo.ro.

Întrebat dacă printre cei care i-au solicitat bani din partea Primăriei este și Eduard Armeanu, Florin Secureanu s-a rezumat să precizeze că ”nu numai el mi-a cerut. Nu numai un om. Mai mulți emisari de la Primărie au fost la mine”.

Contactat, Eduard Armeanu a respins categoric acuzația, la fel și Primăria Capitalei, se arată pe blogul personal jurnalistul Cătălin Tolontan.

”Nu e adevărat! Cine spune asta e dus cu capul. Nu doar în numele lui Firea n-am vorbit! N-am vorbit niciodată în numele nimănui! Nu există aceste discuții înregistrate”, continuând ”că m-o fi înregistrat Secureanu, treaba lui. Am discutat doar de trei ori în viață. Dar niciodată n-am discutat ce zice el”. Armeanu a mai precizat că dovada acestui aspect este faptul că nu a fost chemat la DNA.

Totodată, Primăria Capitalei a precizat că "Gabriela Firea nu are niciun amestec, nici măcar tangențial, în activitatea infracțională a numitului Secureanu Florin".

Într-un răspuns pentru DC News, Biroul de Presă al Primăriei Capitalei susține:

”Nu putem comenta faptul că un martor într-un dosar penal a declarat că a înmânat procurorilor documentatie audio video despre al cărei conținut nu-l cunoaștem niciun detaliu.

Putem însă afirma cu tărie că Primarul General Gabriela Firea nu are niciun amestec, nici măcar tangențial, în activitatea infracțională a numitului Secureanu Florin, în ciuda tuturor încercărilor obsesive de a i se lega numele de acest dosar.

Gabriela Firea nu i-a cerut niciodată nimic managerului Florin Secureanu, nici direct și nici prin intermediari, iar dacă altcineva susține contrariul, va trebui să aducă probe, altminteri urmând să suporte rigorile legii.

În ce privește ideea potrivit căreia Primarul General ar fi încercat să afle, prin intermediul unei avocate, ce "dovezi" ar avea Secureanu împotriva sa, aceasta nu are niciun fundament real, fiind probabil plăsmuirea imaginației aceleiași persoane care n-a avut nicio reținere în a-și insusi identitatea Primarului General la o ceremonie de premiere peste hotare”, se arată în răspuns.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel