Firea, despre politicienii de la proteste: Forțe ascunse
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, precizează că-n spatele presiunii puse pe Primărie, Guvern, Parlament, stau forțe ascunse cu o țintă exactă.
”În orice democraţie, votul cetăţenilor este sfânt. Şi el nu poate să fie modificat decât tot de cetăţeni, prin vot. Nu prin dezinformări, nu prin manipulări, nu prin mitinguri neautorizate, pentru că şi aici este o problemă. Practic, oamenii politici care clamează atât de mult legalitatea şi care s-au aflat pe stradă au participat, iată, la o manifestare ilegală. Sunt convinsă că cetăţenii de bună-credinţă vor aştepta argumentele Guvernului şi ale Parlamentului până la capăt. Şi vor dezbate toate legile care sunt acum poate într-o anumită controversă sau cu anumite sensibilităţi, astfel încât ca proiectele finale să fie cele favorabile, să fie cele pozitive”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.
Ea a mai susţinut că există anumite interese de a boicota activitatea Primăriei, a Guvernului sau a Parlamentului de către ”forţe care doresc să conducă prin presiune - fie că e vorba de presiunea online, fie că e presiunea din stradă”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News