Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a făcut următoarele precizări:
”Dacă dna Primar General crede că voi tăcea pentru că mă intimidează cu procesul, se înșală.
1. Ca să fie foarte clar ce susțin eu și ce susține dna primar Firea: eu susțin o normalitate care pe dna Firea o deranjează, adică un transport curat și modern, așa cum se face într-o capitală normală din Europa. Ce susține doamna primar este un fel de a face transport abramburit, îmbâcsit nu doar de suspiciuni, ci de exemple de proastă practică și de neisprăvie, de care bucureștenii s-au săturat până peste cap.
2. Doamna primar Firea o întoarce ca la Ploiești, răstălmăcindu-și sensul propriilor declarații, când spune că nu s-a referit la sistemele de taximetrie alternativă. Ba chiar la acelea s-a referit direct; iar ideea că nu le-a nominalizat explicit atunci când le-a amenințat implicit că "în București vor circula doar taxiuri" este încă o încercare de a ne lua pe toți de proști.
[citeste si]
3. Să mă acuze pe mine, direct, că fac lobby pentru Uber este o mizerie care arată clar, din nou, cum înțelege dna primar Firea să poarte discuția: cu insinuări, calomnii și amenințări, atunci când nu are argumente. Nu pentru că nu ar putea inventa niște justificări, ci pentru că acestea pur și simplu sunt contrazise flagrant de realitatea transportului cu taxiul de care a "beneficiat" orice bucureștean.
4. Discuția despre taximetria din București nu trebuie să fie o discuție între inițiați, care-și pasează complice semne pe sub masă în timp ce fac regulile și bat și mai abitir în cuie nereguli și învârteli. Discuția despre taxiurile din București trebuie să fie liberă ca să rezolvăm ceva. Iar problema arată așa: taximetria în București a ajuns o sumă de ilegalități din care profită niște carteluri și chiar taximetriștii au ajuns victime ale acțiunii abuzive ale unor firme a căror licență este urmarea unor nereguli. Aștept cu nerăbdare confruntarea cu dna Firea în sala de judecată și în fața oamenilor, ca să discutăm pe îndelete și pe față, nu cu insinuări și amenințări despre ce ar trebui să facă și nu face Primarul General pentru un transport civilizat în București.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky