Finlanda preferă să părăsească zona euro. Vezi motivul
Ministrul finlandez de finanțe, Jutta Urpilainen, a declarat pentru ediția de vineri a cotidianului financiar Kauppalehti că Finlanda preferă să se pregătească pentru ieşirea din zona euro decât să plătească datoriile altor state din uniunea monetară, potrivit AFP.
"Finlanda s-a angajat să fie fie stat membru al zonei euro şi considerăm că moneda euro este benefică pentru Finlanda. Totuşi, Finlanda nu se va agăţa de euro cu orice preţ şi suntem pregătiţi pentru toate scenariile, inclusiv abandonarea monedei unice europene", a declarat Jutta Urpilainen, scrie Agerpres.
"Responsabilitatea colectivă pentru datorii (...) şi riscurile altor ţări nu reprezintă ceva pentru care trebui să ne pregătim", a adăugat ea.
Ministrul a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului finlandez Helsingin Sanomat şi public joi că Finlanda, una din ţările din zona euro care beneficiază de nota maximă triplu AAA din partea agenţiilor de rating, ”a reprezentat o linie dură” faţă de planurile de ajutor financiar. "Suntem constructivi şi vrem să rezolvăm criza, însă nu în orice condiţii", a adăugat ea.
De altfel, Finlanda şi-a exprimat reticenţa faţă de ideea de a permite Mecanismului European de Stabilitate (MES) să achiziţioneze obligaţiuni pe de piaţa secundară în cadrul acordului survenit săptămâna trecută la summitul de la Bruxelles unde au fost anunţate măsuri puternice menite a sprijini ţările cu probleme, precum Spania şi Italia.
În 2011, Finlanda a cerut şi a obţinut, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutor pentru Grecia, încheierea unui acord bilateral cu Atena care să-i garanteze recuperarea sumelor oferite, o acțiune similară de negocieri bilterale fiind urmărită și în prezent, pentru participarea sa la planul de salvare a băncilor din Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News