Finanţare europeană de 8,5 milioane de lei pentru Spitalul de Boli Cronice Sebiş din Arad
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Autorităţile locale din oraşul arădean Sebiş au obţinut o finanţare europeană nerambusabilă de aproximativ 8,5 milioane de lei pentru lucrări de extindere, modernizare şi dotare a Spitalului de Boli Cronice.

Proiectul are o valoare totală de 8.794.812 lei, din care 8.502.296 reprezintă finanţarea nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020.

Contractul de finanţare a fost semnat, marţi, de către directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sorin Maxim, şi primarul interimar al oraşului Sebiş, Radu Demetrescu.

Conform autorităţilor, proiectul vizează extinderea şi modernizarea Spitalului de Boli Cronice, prin transformarea unui corp de clădire care are acum destinaţia de anexă/garaj în ambulatoriu de specialitate - Pneumologie. Este prevăzută, totodată, dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului şi a laboratoarelor, situate în corpul de clădire care va fi extins şi modernizat.

Autorităţile urmează să organizeze licitaţiile de atribuire a lucrărilor şi de achiziţie a echipamentelor, iar proiectul va trebui să fie finalizat în cel mult 35 de luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel