Filmele europene, noul măr al discordiei dintre UE și Marea Britanie
Uniunea Europeană se pregătește să acționeze împotriva conținutului britanic difuzat pe continent.
Conform The Guardian, Uniunea Europeană va acționa împotriva cantității „disproporționate” de conținut TV și filme britanice difuzate pe întregul său teritoriu, după Brexit, ceea ce reprezintă o lovitură pentru divertismentul din Marea Britanie.
Marea Britanie este cel mai mare producător european de film și seriale, susținut de cele 1,63 miliarde euro provenite din drepturile de difuzare, însă dominanța britanică a fost descrisă drept o amenințare pentru „diversitatea culturală” europeană, într-un document oficial al Uniunii, consultat de sursa citată.
Uniunea Europeană și Marea Britanie au o listă lungă de probleme
Problema aceasta se va alătura listei lungi de tensiuni dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit care au apărut de când britanicii au părăsit piața unică europeană. Printre dispute se numără și problema cârnaților vânduți în Irlanda de Nord, dar și licențele de pescuit.
De această dată este vorba despre filmele și serialele britanice care sunt denumite „producții europene”. Sub legislația UE, producțiile domestice trebuie difuzate în proporție majoritate la televizor, în timp ce platformele de streaming precum Netflix și Amazon trebuie să difuzeze cel puțin 30% de astfel de filme. În Franța, 60% dintre conținutul video trebuie să fie european pe platformele de streaming, în timp ce 15% din venituri trebuie cheltuite pe producțiile europene.
Conținutul european este în proproție dominantă britanic, ceea ce pune probleme diversității
Totuși, problema este că acest conținut european este în majoritatea cazurilor britanic, iar europenii sunt de părere că echivalarea producțiilor europene cu cele britanice duc la un raport disproporționat de producții din Marea Britanie pe ecranele continentului.
„Valabilitatea mare a conținutului britanic pe platformele de streaming, dar și privilegiile oferite de calificarea drept producții europene, pot rezulta în prezența disproporționată a conținutului din UK pe platformele europene, rănind apariția unor producții europene (incluzându-le pe cele din țări mai mici sau în limbi mai puțin vorbite”, se arată în documentul europenilor. „Astfel, disproporționalitatea poate afecta atingerea obiectivelor de promovare a producțiilor europene și a diversității urmărite de directiva serviciilor media și audio-vizuale”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News