Data publicării:

Filmările pentru Avatar 3 s-au terminat și au început cele pentru Avatar 4. James Cameron: „Timpul nostru ca artiști este finit”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Cultura
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

James Cameron lucrează în prezent la ultimele trei tranșe ale francizei fantasy Avatar, după ce a doua, Avatar: The Way of the Water, a apărut în cinematografe pe 16 decembrie.  

Avatar 3 este deja în post-producție și părți din Avatar 4 au fost deja filmate, scrie publicația Independent.

Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri cu colegii regizori, pentru revista Empire, Cameron a fost întrebat de directorul RRR, SS Rajamouli dacă s-a simțit vreodată prost că nu a reușit să spună toate poveștile pe care și le dorea din cauza duratei de timp foarte mare a filmărilor și producției.

VEZI ȘI: Indigenii din Noua Zeelandă critică filmul Avatar 2 - Calea Apei: M-am săturat de poveşti cu populaţii native din perspectiva unor albi

"Două gânduri ca răspuns la întrebarea ta”, a răspuns Cameron, „prima este că lumea din Avatar este atât de extinsă încât pot spune majoritatea poveștilor pe care vreau să le spun în ea și să încerc multe dintre tehnicile stilistice pe care sper să le explorez.

„Și în al doilea rând, da... timpul nostru ca artiști este finit. Întotdeauna mă voi plânge că nu pot duce la capăt unele dintre poveștile pe care mi le doresc.”

VEZI ȘI: Avatar 2, o "shaorma cu de toate. Şi nu e ceva rău!". Filmul pe care Irina Margareta Nistor îl consideră mai bun

Regizorul a continuat: „Simt o mare satisfacție când alți regizori vor să exploreze unele dintre ideile mele, așa cum a făcut Kathryn Bigelow cu Strange Days și Robert Rodriguez când i-am dat ștafeta în Alita: Battle Angel. Aștept cu nerăbdare mai multe colaborări în viitor cu regizori pe care îi admir.”

VEZI ȘI: "Avatar: The Way of Water" - cifre record în cinematografe la debut

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel