Data publicării:

Film bazat pe romanul care a șocat lumea, în cinema din 7 octombrie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

”Fata din tren” ajunge în cinematografele din România din 7 octombrie. Filmul se bazează pe romanul cu același nume semnat de Paula Hawkins. La nivel mondial, cartea s-a vândut în 15 milioane de exemplare. 

Alegeri prezidentiale 2024

Fenomenul care a încântat milioane de cititori îşi face acum drum către marile ecrane, în regia lui Tate Taylor (”Culoarea sentimentelor”), alături de o distribuţie de elită, din care mai fac parte şi: Rebecca Ferguson, Haley Bennett, Justin Theroux, Luke Evans, Allison Janney, Edgar Ramirez, Lisa Kudrow şi Laura Prepon.

Sursa de inspirație pentru captivantul său roman polițist, plin de martori deveniți suspecți, a provenit chiar din experiența de zi cu zi a lui Hawkins, care făcea naveta dintr-un capăt în celălalt al Londrei.

”Exista o rută anume unde trenul reușea mereu să se strice, așa că nu aveam de-ales decât să stau pe scaun și să mă uit pe geam, către blocurile de apartamente, de unde puteam să văd până în camerele de zi ale locatarilor”, povestește ea.

”Mereu speram că voi vedea ceva interesant, deși nu s-a întâmplat nimic special niciodată. Dar asta mi-a pus imaginația în funcțiune, iar de-acolo a provenit nucleul poveștii”, a adăugat. 

Devastată încă din cauza recentului divorţ, Rachel (Blunt) îşi mai găseşte clipe de linişte observând zilnic în drumul către muncă un cuplu, pe care şi-l imaginează perfect. Totul i se pare extrem de frumos la acea familie de la periferie până într-o dimineaţă când devine martora unei întâmplări şocante şi se vede implicată fără voie în dezlegarea misterului.

O producţie DreamWorks Pictures, distribuită de Freeman Entertainment, ”Fata din tren” este un thriller psihologic care se va juca cu simţurile spectatorilor din 7 octombrie 2016 pe marile ecrane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel