Fiica lui Vadim Tudor, RĂZBOI în PRM: Atac la Diaconu și Ghiță, după alianța cu PRU
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Lidia Vadim se dezice total de acțiunile conducerii PRM. Ea acuză că sunt în afara legii și a statului partidului. 

Iată declarația transmisă de Lidia Vadim: 

”Aşa cum am declarat în aprilie 2017, când o altă conducere interimară - aripa Popescu - a dorit să facă o alianţă cu Partidul România Unită, iniţiativă respinsă nu doar de mine, ca fiică a lui Corneliu Vadim Tudor, dar şi de majoritatea membrilor şi votanţilor PRM, mă văd nevoită şi acum să condamn categoric iniţiativa Iovici de alianţă cu PRU, în condiţile în care, în mod absolut, toţi cei care încă simt româneşte în această ţară, ştiu că Sebastian Ghiţă şi Bogdan Diaconu numai naţionalişti nu sunt.

”Ne despărțim de acest partid”


Mă dezic, aşadar, de orice iniţiativă de acest gen, iar ca dovadă a faptului că ştiam că se va ajunge la distrugerea PRM, am decis, încă de acum mai bine de o lună de zile să iau distanţă de conducerile interimare ale PRM şi, împreună cu Revista România Mare, să ne depărtăm de acest partid, curat şi frumos cândva, ajuns pe mâinile unor persoane care nu onorează cu absolut nimic acest partid şi nici România.

”Nu voi permite niciodată ca numele Vadim să fie târât în mocirla în care doriţi să intraţi”

Dată fiind realitatea, îi anunţ pe cei care acum se cred conducătorii PRM, indiferent din ce aripă fac parte, că nu voi permite niciodată ca numele Vadim să fie târât în mocirla în care doriţi să intraţi. Puteţi să ajungeţi unde vă doriţi, dar nu vă folosiţi de numele celui care a fost numit Tribunul de către acest popor, nume care se dovedeşte a fi pe zi ce trece mai puternic. Dacă voi, fie că vă numiţi Victor Iovici, fie că vă numiţi Popescu Adrian, fie că vă numiţi Sebastian Ghiţă sau Bogdan Diaconu, sunteţi aşa puternici precum vă lăudaţi, intraţi în politică cu numele voastre, cu forţele proprii. Nu pătaţi numele tatălui meu pentru ca voi să vă atingeţi scopurile.

”Mi-am anunţat retragerea din partid”

Acum mai bine de o lună de zile, am trimis o declaraţie către toate organizaţiile PRM, în care mi-am anunţat retragerea din partid. Am spus atunci că doresc ca acest partid să participe la alegerile care urmează şi să ajungă din nou acolo unde îi este locul, în Parlament. Cred în continuare că acest partid poate ajunge singur acolo, fără să fie oferit pe tavă unor indivizi care nu doar că nu au dreptul moral să facă asta, dar pe care nici măcar legea nu îi recunoaşte. 

Nu voi mai face parte din structura acestui partid, dar nici nu doresc să fie dizolvat în alt partid, fie că este el PRU, UNPR sau PSD. Nu îl doresc căzut în derizoriu, nu îl doresc trădat, nu îl doresc altfel decât tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, l-a dorit. România, românii, au aşteptări de la PRM. Vă rog, pe toţi cei care încă mai credeţi în PRM, nu lăsaţi partidul pe mâinile unor trădători, oportunişti.

Am să fiu mereu cu sufletul şi cu gândul la acest partid, care mi-a fost casă timp de mulţi, foarte mulţi ani. Cu toate acestea, nu voi permite niciodată ca numele de Vadim să fie asociat cu nume precum Sebastian Ghiţă, Bogdan Diaconu, Victor Iovici sau Popescu Adrian şi alţii ca ei. PRM-ul nu este al lor. PRM-ul este al românilor!". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel