Data publicării:
Fiica lui Charlie Chaplin va sosi în Bulgaria. Motivul vizitei
Fiica legendarului Charlie Chaplin, Geraldine, va sosi în Bulgaria.
Geraldine Chaplin este invitata specială la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Sofia care va avea loc în luna martie. Actriţa va primi Premiul Primăriei din Sofia şi va prezenta filmul "Luka" al regizoarei Jessica Woodworth, în care interpretează rolul principal.
Geraldine Chaplin este prima fiică a lui Charlie Chaplin şi Oona O'Neill şi strănepoata laureatului Nobel în literatură, Eugene O'Neill. S-a născut în Santa Monica în 1944 şi şi-a petrecut o mare parte din anii copilăriei într-o pensiune elveţiană. Ambiţia iniţială a lui Geraldine a fost să devină balerină profesionistă.
Ea a decis să părăsească facultatea şi să studieze la Royal Ballet Academy din Londra, unde a fost acceptată în 1961. A dansat un an la Paris, unde David Lean a descoperit-o şi a invitat-o să joace în "Doctor Jivago" (1965).
În timpul relaţiei sale de 12 ani cu regizorul Carlos Saura, Geraldine Chaplin a jucat în unele dintre cele mai de succes filme ale sale, printre care "Anna and the Wolves" (1973), "Elisa, My life" (1977), iar "Raise Ravens" (1976) este filmul care i-a adus faima mondială, scrie Actualno, citat de Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News