Fifor, mesaj la Pentagon, SUA. Angajamentele României
Mihai Fifor a dat asigurări în SUA că România va avea în următorii 10 ani 2% din PIB buget la Apărare.
Mihai Fifor a transmis aces mesaj demnitarilor cu care s-a întâlnit în Washington DC. Ministrul a fost marți la Pentagon, unde a avut o întrevedere cu James Mattis, secretarul Apărării. Vor urma întâlniri și cu șefii marilor companii de armament din SUA.
Ministrul român a discutat cu James Mattis despre cooperarea militară dintre cele două țări, dar și despre programele de achiziții ale armatei române.
Fifor s-a angajat că în următorii 3 ani, MApN va face achiziți de aproximativ 6 miliarde de dolari. O promisiune privită cu scepticism în țară de unul dintre specialiștii din domeniu, informează TVR.
Indiferent ce va cumpăra din SUA Armata română, este foarte important ca în negocieri să fie implicată și industria de armament românească.
Până acum, deși a cheltuit miliarde, România nu a câștigat mai nimic din off-set, contractele care ar trebui să întoarcă o parte din cheltuielile militare.
Predecesorul lui Fifor anunță că România va cumpăra din SUA sisteme de rachete Patriot și Himars, în valoare de peste 5 miliarde de dolari, iar Forțele Aeriene vor contacta încă 36 de avioane F-16.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News