Fidesz, excludere din PPE. Manfred Weber: Toate opţiunile sunt pe masă
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Manfred Weber
Manfred Weber
Candidatul PPE pentru preşedinţia Comisiei Europene, Manfred Weber, a declarat sâmbătă că în ceea ce priveşte excluderea Fidesz din Partidul Popular European deocamdată toate opţiunile sunt pe masă. 

"Ultimele zile nu au fost uşoare în cadrul familiei PPE. Am avut nişte solicitări formale de a întreprinde o acţiune faţă de prietenii noştri din Ungaria. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu premierul Viktor Orban, marţea trecută la Budapesta. Am discutat despre problemele cu care ne confruntăm şi PPE este un partid al valorilor, al principiilor fundamentale, al convingerilor comune şi de aceea trebuie să garantăm că fiecare partid îşi respectă şi respectă aceste valori în cadrul programului său de bază, de aceea ne aflăm acum în negocieri, în discuţii cu toate părţile şi toate partidele din familia PPE pentru a ne pregăti pentru marţea viitoare.

Deocamdată toate opţiunile sunt pe masă, însă scopul meu este să pregătesc o poziţie astfel încât toată lumea din partid să se poată pune de acord. Principalul mesaj este că suntem un partid al valorilor, al înţelegerii comune şi aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă prietenii din Ungaria: dacă respectă aceste principii sau nu", a afirmat Weber. 

Manfred Weber a participat sâmbătă la Summitul liderilor locali şi regionali ai Partidului Popular European, care a avut loc la Bucureşti. 

Vezi şi: Dragnea - Firea, primul mesaj de pace

Firea, primul mesaj după ce Dragnea a spus că a greșit față de ea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel