Fidel Castro este "foarte sănătos", afirmă un teolog brazilian după întâlnirea cu El Comandante
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Teologul brazilian Frei Betto, la o zi după ce s-a întâlnit cu fostul preşedinte cubanez, a explicat care este starea de sănătate a lui Fidel Castro, care a făcut în ultimele săptămâni obiectul unor zvonuri.

Părintele Revoluţiei cubaneze, care s-a retras de la putere în 2006, "este foarte sănătos şi are o stare de spirit foarte bună", a declarat pentru postul naţional de televiziune Betto, prima persoană primită oficial de către Fidel Casto în ultimele trei luni.

Nicio imagine de la această întâlnire nu a fost difuzată miercuri, la două zile după ce fostul şef de stat, în vârstă de 88 de ani, a rupt tăcerea pe care a păstrat-o timp de mai multe luni printr-o scrisoare în care comentează recenta apropiere dintre Cuba şi Statele Unite.

"El se află în turnul său de observaţie privilegiată şi este foarte optimist", a adăugat Betto, după întrevederea de marţi, anunţată de către cotidianul oficial Granma, care a subliniat "relaţiile fraterne" dintre cei doi.

Citește și: Relații SUA-Cuba: Washington și Havana reiau legăturile diplomatice 

 

Lunga tăcere a lui Fidel Castro a alimentat numeroase zvonuri cu privire la starea sănătăţii sale, în contextul în care nu şi-a mai făcut apariţia în public de peste un an, iar cele mai recente fotografii în care apare au fost publicate în august 2014. Autorităţile cubaneze nu au făcut niciun comentariu cu privire la aceste zvonuri.

Ultima persoană pe care Fidel Castro a primit-o în mod oficial a fost preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, în octombrie.

Frei Betto, pe numele său adevărat Carlos Alberto Libanio Christo, este un călugăr dominican, scriitor şi activist politic, un aprig apărător al teologiei eliberării, un curent al gândirii latino-americane de stânga care doreşte să redea demnitatea şi speranţa săracilor şi excluşilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel