Data publicării:

Fetiță din Timișoara, batjocorită de părinți timp de cinci ani. Soții au fost reținuți

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fetiță abuzată sexual de părinți, foto ilustrativ / Imagine de _Alicja_ de la Pixabay
Fetiță abuzată sexual de părinți, foto ilustrativ / Imagine de _Alicja_ de la Pixabay

O fată din Timișoara, acum în vârstă de 13 ani, a fost abuzată sexual de părinți timp de cinci ani. 

O copilă de 13 ani a făcut plângere la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș după cinci ani de abuzuri sexuale din partea părinților. DGASPC Timiș a sesizat Poliția, iar mama și tatăl fetei au fost reținuți pentru 24 de ore.

Soții, în vârstă de 43 și 37 de ani, sunt acuzați că și-au abuzat fata, de când aceasta avea vârsta de șapte ani. 

Mama și tatăl ar fi întreținut raporturi sexuale, orale și anale, cu copila, în repetate rânduri.

Cei doi sunt acuzați de viol în formă continuă, instigare la agresiune sexuală, corupere sexuală, rele tratamente aplicate minorului și urmează să fie prezentaţi judecătorului cu propunere de arestare preventivă.   

Fata se află acum în grija celor de la DGASPC Timiș. 

„Imediat cum am fost sesizaţi cu privire la acest caz s-a intervenit în regim de urgenţă şi copilul a fost securizat în secunda următoare, în prezent urmând şedinţe de consiliere psihologică şi de psihoterapie pentru a depăşi pe cât se poate acele momente şi a fi mai bine. Cazul este încă în cercetare, nu pot să dau foarte multe detalii. Ceea ce este important este faptul că este securizată şi că facem tot posibilul să o ajutăm să fie bine”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt DGASPC Timiş, pentru tion.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel