Data publicării:

Fetiţă de 6 ani decedată în urma unui accident în zona unui marcaj pietonal

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

O fetiţă în vârstă de 6 ani din localitatea buzoiană Focşănei a decedat duminică seara după ce a fost lovită de un autoturism, în zona unui marcaj pietonal.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Focşănei, un bărbat de 29 de ani din comuna Smeeni a surprins şi accidentat o fetiţă care se afla în traversarea drumului, in zona marcajului pietonal. În urma evenimentului a rezultat rănirea fetiţei, care a fost transportată la Spitalul judeţean de Urgenţă Buzău.

Potrivit sursei citate, şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.

La rândul său, medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, a declarat că "victima a fost adusă în stop cardiorespirator, iar din nefericire manevrele de resuscitare nu au avut succes, declarându-se decesul micuţei". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel