Festivalul Naţional D-BUTAN-T din Covasna, dedicat tinerilor coregrafi, înscrieri până pe 1 septembrie
Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe va organiza în această toamnă, în cadrul Festivalului Naţional D-BUTAN-T, o ediţie dedicată tinerilor coregrafi şi aşteaptă înscrierea candidaţilor până pe data de 1 septembrie.
"Ne mai lipsesc doar spectacolele din concurs, în rest programul este gata. (...) Mai ai timp să te înscrii până la 1 septembrie. Intrarea la toate atelierele, spectacolele şi filmele este gratuită în limita locurilor disponibile", menţionează conducerea teatrului într-o postare pe pagina de socializare.
Ediţia din acest an a Festivalului D-BUTAN-T va avea loc în perioada 13 - 19 octombrie şi pot participa coregrafi debutanţi, absolvenţi ai facultăţilor de teatru din ţară, masteranzi şi doctoranzi care au absolvit studiile cel mai devreme în anul 2017.
În concurs vor intra cinci spectacole din totalul celor înscrise până pe 1 septembrie.
Festivalul va fi deschis de spectacolul "Dragonul de aur", regizat de Catinca Drăgănescu şi prezentat de teatrul gazdă, iar pe parcursul următoarelor zile vor avea loc ateliere, conferinţe şi lansări de carte, precum şi prezentarea producţiilor înscrise în concurs.
"În ziua decernării premiilor, festivalul D-BUTAN-T se va închide cu un spectacol de gală oferit de Filarmonica din Iaşi. O premieră a acestei ediţii va fi un flash mob pentru toleranţă, care va surprinde prin amploarea sa şi prin numărul mare de artişti implicaţi", au anunţat organizatorii.
Prima ediţie a Festivalului D-BUTAN-T, organizată în anul 2016, a fost dedicată actorilor debutanţi şi a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, absolventă a Facultăţii Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti.
Cea de-a doua ediţie a fost consacrată debutului în regie şi a fost câştigată de Nagy Botond, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, pentru regia spectacolului "Oneghin", producţie a Teatrului "Figura" din Gheorgheni.
Marele premiu al celei de-a treia ediţii D-BUTAN-T, dedicată debutului în scenografie, a fost câştigată anul trecut de Gabriella Spiridon pentru spectacolul "Poveşti din bucătărie", în regia lui Cristian Ban, jucat de actorii Teatrului municipal Baia Mare.
Conducerea Teatrului "Andrei Mureşanu" a declarat încă de la prima ediţie că Festivalul D-BUTAN-T este gândit ca un spaţiu de întâlnire şi confruntare între cei mai tineri actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru etc. aflaţi la început de drum, dar şi ca un "motor de căutare" a celor mai talentaţi dintre aceştia.
Practic, prin acest festival, teatrul şi-a construit şi o "strategie culturală împotriva anchilozării", întrucât câştigătorul fiecărei ediţii va primi drept premiu posibilitatea de a colabora cu această instituţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News