Festivalul are ca principal scop descoperirea, susținerea și promovarea elevilor, a tinerelor talente, cu aptitudini în domeniul literar. În acest context, elevii vor elabora compoziții de proză scurtă având în vedere și o tematică orientativă inspirată din opera scriitorului Augustin Buzura.
Laureații concursului vor fi premiați în cadrul Galei Festivalului de proză „Augustin Buzura", ce va avea loc la București, pe 7 iunie 2019, la Biblioteca Centrală Universitară. Selecția, jurizarea și desemnarea câștigătorilor vor fi efectuate de către o comisie formată din specialiști în domeniul cultural și educațional. Comisia de jurizare va selecta un număr de 10 lucrări, acordându-se premii financiare și cadouri editoriale (locurile I, II și III), precum și un premiu special (oferit de o autoritate locală).
Creațiile literare selectate de comisia de jurizare vor fi incluse într-un volum colectiv, editat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, ce va fi lansat în cadrul galei, iar autorii vor oferi autografe. Participanții sunt așteptați să se înscrie în perioada 22 aprilie – 19 mai 2019. Compozițiile literare însoțite de fișa de înscriere și declarația pe propria răspundere a părintelui/tutorelui vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]
Toate detaliile despre eveniment se regăsesc pe www.augustinbuzura.org și pe www.festival.augustinbuzura.org., arată un comunicat al organizatorilor preluat de site-ul Literatura de azi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine