Data publicării:

Festivalul de Film Istoric Râșnov 2014 se pregătește de start

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric Râșnov (1 -10 august) se pregătește de start, iar vizitatorii sunt așteptați cu proiecții de film, concerte, expoziții foto, dezbateri și evenimente speciale. Prima zi de festival debutează la ora 20:00 cu concertul trupei de rock alternativ  byron  și continuă cu proiecția peliculei „ Closer to the moon ”, ce va avea loc în prezența regizorului  Nae Caranfil .

Cea de-a șasea ediție a Festivalului de Film Istoric Râșnov (1 -10 august) se pregătește de start, iar vizitatorii sunt așteptați cu proiecții de film, concerte, expoziții foto, dezbateri și evenimente speciale. Prima zi de festival debutează la ora 20:00 cu concertul trupei de rock alternativ byron și continuă cu proiecția peliculei „Closer to the moon”, ce va avea loc în prezența regizorului Nae Caranfil.

Festivalul de Film Istoric Râșnov 2014 se va desfășura sub umbrela a două mari teme  - „Marele Război” și „Anul 1989”. Acestea reprezintă două momente importante pentru istoria lumii, cât și pentru cea a României. De aceea, prin filmele pe care le proiectăm și prin dezbateri dorim să readucem aceste momente istorice în atenția publicului larg. Acestora li se vor adăuga și o serie de evenimente speciale, unul dintre ele fiind întâlnirea cu mari sportivi români care ne-au făcut să fim mândri prin participarea lor la Olimpiada de la Los Angeles 1984”, a declarat Mihai Dragomir, coordonatorul Festivalului de Film Istoric Râșnov.

Sesiunea de dezbateri va debuta pe 1 august cu prelegerile academicianului Ioan Aurel Pop și a vicepreședintelui Institutului Cultural Român. Primul weekend de festival va fi dedicat Marelui Război, temă ce va fi abordată de către lectorii prezenți la Râșnov pe 2 și 3 august: istoricii Adrian Cioroianu, Georgeta Filitti, Petre Otu și Horia Șerbănescu și eseistul și diplomatul Theodor Paleologu.

A doua zi de festival va aduce la Râșnov fanfara Armatei Libaneze și trupa Penta Pneuma din Dresda, urmate pe 3 august de un recital Ozana Barabancea (voce) și Puiu Pascu (pian). Cinefilii vor putea viziona în aceste două zile producțiile „Last voices”, „La Grande Illusion”, „Grand Budapest Hotel” și, în premieră, filmul „The Promise”.

Pe tot parcursul festivalului, iubitorilor de istorie le-au fost pregătite și trei expoziții inedite:  „Corneliu Coposu, un învingător”, „Transnistria: temniţa limbii române“ și   “Centenarul Marelui Război 1914 – 1918”.

Ediția 2014 a festivalului celebrează împlinirea a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles din 1984.

Festivalul de Film de la Râșnov va găzdui și Școala de Vară ASTRA, în cadrul căreia 15 studenţi şi masteranzi pasionaţi de istorie vor participa gratuit la toate evenimentele festivalului şi vor beneficia de acoperirea costurilor de cazare şi masă.

Festivalul de Film Istoric Râşnov a ajuns la cea de-a şasea ediţie, fiind organizat în Cetatea Râşnov şi în Cinematograful Amza Pellea, și este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primăria Râşnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale şi Asociaţia Mioritics.

  

Despre Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

Râşnovul se identifică cu istoria cinematografiei româneşti, aici fiind locul în care s-au filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei româneşti. Acest festival de film contribuie an de an la impunerea oraşului Râşnov drept capitală a filmului istoric în România. Festivalul include proiecţii de filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actori şi regizori, prezentări de carte, concerte şi expoziţii. Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro şi la www.facebook.com/filmistoricrasnov

.

Producător: Primăria Orașului Râșnov;

Coproducători: Institutul European pentru Itinerare Culturale, Asociaţia Mioritics;

Parteneri principali: Uniunea Cineaștilor din România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Banca Transilvania, Clinica Zetta, Golin, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Lowe&Partners, The Advisers, Asociația Cultura Verde;

Parteneri: Institutul Francez, Ambasada Cehiei, Ambasada Slovaciei, Cărturești, Overground Music, Institutul Goethe, Institutul Român de Istorie Recentă, Fundația Calea Victoriei, Independența Film, RoImage;

Parteneri media: TVR 2, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Modernism, Cinefan, Dor de Ducă, Ralix, AaRC, Revista Timpul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel