Data actualizării:
Data publicării:

Festivalul Ciobăneștilor Românești - Brezoi 2022

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Urmează Festivalul Ciobăneștilor Românești.

Sâmbătă, 8 octombrie, ora 10.00, în orașul Brezoi, județul Vâlcea, punctul Zăvoi-Gura Lotrului se va desfășura „Festivalul câinilor ciobănești românești”.

Organizatorii manifestării chinologice naționale sunt Clubul Național de Câini Ciobănești Romanesti CNCCR - organism unic abilitat din anul 1998 de către Ministerul Agriculturii să se ocupe de toate problemele legate de câinii ciobănești românești în plan intern și internațional - și Asociația Agricolă Țara Loviștei.

 
În cadrul expoziției cu caracter național se vor executa arbitraje de frumusețe și de selecție, în baza cărora se vor putea reface genealogii, elibera pedigree și obține dreptul de monta. 


Pentru informații vă stă la dispoziție organizatorul local - Aldea Daniel - pe care îl puteți găsi la numărul de telefon +40 (768) 136 917, dar și pe Facebook.

2. -imagine fara descriere- (unknown-3_35794400.jpg)

3. -imagine fara descriere- (unknown-4_65720600.jpg)

4. -imagine fara descriere- (unknown-5_00488800.jpg)

VEZI ȘI: Dușmanii de moarte ai câinilor în materie de alimentație. După acest articol, veți schimba definitiv hrana patrupedului

Pilotul Cezar Osiceanu are cea mai mare canisă de mioritici din lume. În exclusivitate pentru DC News, a spus ce ar trebui să mănânce un câine. De asemenea, a făcut referire și la alimentele interzise care pot duce până la decesul patrupedului.

Pilotul Cezar Osiceanu a făcut câteva observații pentru oamenii care au câini. El are cea mai mare canisă din lume de câini ciobănești românești mioritic. A reușit reomologarea națională și omologarea internațională a raselor de câini ciobănești românești mioritic și carpatin, a prezentat mioriticul pentru prima oară în chinologia națională, europeană și mondiala la un campionat canin european și la unul mondial. 

„Câinii sunt carnivori prin excelență, dar în ultimii 30-40 de ani, omul i-a transformat încet dieta naturală. Trebuie să știm că rasele canine au mirosul mult mai dezvoltat decât al omului, aud mult mai bine decât omul, văd mult mai slab decât omul, iar simțul gustului este mult mai slab decât al omului, practic ei putând mânca o viață întreaga cam aceeași mâncare dacă miroase le fel.


Pâinea nu se dă la câini decât prăjită și puțină, cel mai bine este să fie evitată deoarece fermentează. Roșiile sunt excluse total pentru că fermentează. Oasele de pui se sparg în așchii dure, iar câinii nu mestecă precum oamenii, ci sfărâmă și înghit ceea ce poate produce accidente care se pot solda cu deces. Un mioritic splendid de circa un an și 65 de kg a murit din cauza unui copan de găină bătrână folosit la ciorba stăpânilor care s-a spart perforând gâtul câinelui.

Oasele sunt bune cu cât sunt mai mari, dar de preferat de vacă. Câinii nu se spală singuri pe dinți, ci își curăță dinții în mod natural rozând oase. În exces, oasele fierte pot conduce la eczeme diverse.

Oul este un aliment extrem de important și în alimentația câinilor, dar pentru a beneficia de aportul său se dă doar gălbenușul crud în amestec cu lapte, în special puilor sau câinilor în creștere, în special pentru rasele de talie medie și mare, dar nu mai mult de patru zile pe săptămână. Merele și fructele sunt evitate pentru fermentația pe care o produce. 

Imaginația producătorilor de mâncare uscată întrece orice limite, ei producând și comercializând produse cu: sare multă, E-URI din belșug, chiar și cu porumb, extracte din sânge animalier, făină din amestec de oase de porc și vacă, făina proteică din cadavre de animale de fermă, excluse pentru consum și incinerate, dar și grăsimi în principal de porc.

Și spun aceste este lucruri pentru că sunt posesorul celei mai mari canise (crescătorii) de ciobănești românești din lume: canisa de România (cu peste 700 de câini produși sau aparținându-mi), arbitru chinolog atestat intern și internațional, autorul unei invenții brevetate la OSIM de către firma tatălui meu, OSIPET COMSERV SRL, destinată igienei pisicilor, autorul produsului din carne de pasăre destinat câinilor și pisicilor produs timp de peste 15 ani de aceeași firmă. Firma a fost lider de piață în România în segmentul producătorilor de hrană pentru câini și pisici. De asemenea, sunt calificat și brevetat ca agent de poliție sanitară, autorul conservelor destinate alimentației câinilor și pisicilor: OSIPEDIGREE și KITTY CAT care au fost singurele din Europa cel puțin, realizate exclusiv cu carne de pasăre destinată consumului uman și în fabrica de conserve de pește de la Galați.

Un mare minus este omiterea arpacașului din alimentația câinilor, în special a puilor și câinilor de talie medie și mare, omiterea zerului din care se fac produsele naturiste pentru luarea în masă musculară a culturiștilor, omiterea uleiului de pește care face un păr deosebit de lucios câinilor, omiterea cărnii de oaie, extrem de apreciată datorită mirosului ei puternic de către toți câinii, în special cei de vânătoare sau ciobănești, omiterea mărarului și pătrunjelului, care sunt depozite naturale de vitamina D27. De asemenea, nu trebuie omis nici untul produs din lapte de oaie, vacă, capră.

ATENȚIE: Este recomandată interzicerea totală a sării, piperului, boia dulce sau iute din alimentația lor!

Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile.

Important de știut!

Organele nu au decât extrem de puține proteine și fermentează foarte rapid. De aceea este interzisă folosirea lor în alimentația câinilor, în special a puilor și a câinilor în creștere sau convalescenți.

Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.

Producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a spus pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel