În palmaresul său figurează Torres a câştigat Liga Campionilor şi Cupa Angliei, cu Chelsea, Liga Europa cu Atletico, iar alături de naţionala Spaniei e dublu campion european şi campion mondial.
"Mi-am ascultat corpul. Nu mă mai bucuram atât de mult ca înainte şi cred că lucrul cel mai cinstit pe care trebuie să-l fac este să plec, acum. Vreau să părăsesc fotbalul cu conştiinţa curată. Mă simt mândru de tot ce am realizat, de toate echipele la care am jucat, de marii jucători cu care m-am confruntat.
Am fost suficient de norocos să fi jucat pentru câteva dintre cele mai bune echipe din lume şi să câştig câteva dintre cele mai importante trofee. Am avut momente dificile, dar am fost întotdeauna înconjurat de oameni buni. Am avut mulţi oameni în jurul meu care m-au ajutat şi ei vor continua să o facă în viitor", a spus Torres, într-o conferinţă de presă, conform marca.com.
Deocamdată nu ştie ce carieră va alege, opţiuni fiind ca antrenor sau în administrativul unui club: "Le studiez pe amândouă. Sunt sigur că va fi ceva legat de fotbal, deoarece fotbalul a fost viaţa mea şi cred că mai pot oferi multe acestui sport. Atletico Madrid este viaţa mea şi probabil ne vom conecta într-un fel în viitor, nu imediat.
Nu mă voi întoarce acolo doar ca să fac prezenţă, dacă mă întorc o voi face pentru lucruri măreţe, să duc clubul la următorul nivel. Asta necesită timp, nu am experienţa, cunoştinţele de management, am nevoie de timp să mă pregătesc pentru cele mai mari provocări".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Un neamț a vizitat toate țările Europei și a făcut un top al celor mai frumoase destinații. Ce a spus despre România
- Germania anulează spațiul Schengen. Knaus avertizează că nici Franța sau Austria n-au reușit nimic cu asta
- Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- Alertă meteo generală până luni, 15 - 16 septembrie 2024: Plouă însemnat cantitativ. Harta ANM
- Comuna din România cu doar 4 sate și 200 de locuitori, dar cu funcționari cât nu-i poate duce! ”Comunitatea foarte mică nu are buget să-i susțină”
- BANCUL ZILEI: Parteneriat între amanți
- MAE, alertă de călătorie în trei state europene. Avertisment de precipitații extreme și inundații
- MAE, alertă de călătorie pentru o nouă țară europeană
- Analiză șoc: Partidele au cei mai buni candidați la prezidențiale, cu excepția unuia
- Adrian Năstase regretă că nu a povestit "episodul în care s-au aruncat grenade", în lupta cu Traian Băsescu