Data publicării:
Fenomenul de contrabandă. Adrian Frățilă (BAT): Avem rezultate bune, dar rămânem încă vulnerabili
A șasea dezbatere cu titlul ”Reducerea riscurilor la frontieră: contrabanda-mijloace de luptă, impactul sistemului de taxare” din cadrul Campaniei ”Cum reducem riscurile din viața de zi cu zi”, a fost difuzată de DCNews TV.
În acest cadru, Adrian FRĂȚILĂ, Manager Relații Externe BAT România, unul dintre principalii parteneri de dialog ai autorităților române în eforturile de combatere a contrabandei, a vorbit despre rezultatele colaborării cu diferitele autorități de aplicare a legii.
Campanii periodice
Întrebat în legătură cu modalitățile folosite de BAT pentru informarea publicului, Adrian Frățilă a precizat că ”activitățile pe care le desfășurăm sunt pe mai multe paliere. Când ne adresăm consumatorului sau publicului larg, avem platforma online și campanii periodice pe care le derulăm. Chiar anul acesta suntem în faza de definitivare a materialelor și urmează, în perioada următoare, să lansăm campania pe anul 2023. Este vorba de campanii care țintesc, în principal, zonele din punctele de frontieră, pentru că acolo se desfășoară cu predilecție acest fenomen al contrabandei”, a precizat responsabilul BAT România.
Soluții aplicabile
Continuându-și ideea, el a menționat: ”Dezvoltăm proiecte în funcție de niște nevoi aplicate, pe care autoritățile le-au identificat. Dădeam mai devreme exemplul domnilor de la Poliția de Frontieră, situația trecerilor ilegale pe fâșia verde, printr-o zonă geografică dificil de controlat, cum este zona Ucrainei. Rodul discuțiilor purtate cu Poliția de Frontieră este că am identificat niște soluții aplicabile în zona respectivă, pentru a diminua fenomenul. Am sprijinit doi ani consecutiv Poliția de Frontieră cu anumite echipamente. Este vorba de un fel de camere de supraveghere, care au putut fi amplasate în zone mai puțin vizibile. Cu Poliția de Frontieră am dezvoltat, de asemenea, un sistem de monitorizare a tuturor imaginilor respective, cu reacții prompte pe care dânșii le-au putut avea. Rezultatul a fost vizibil”, a punctat Adrian Frățilă.
Potrivit precizărilor sale, ”acum ne concentrăm foarte mult pe aceste puncte de frontieră. Important este ce se întâmplă și în teritoriu. În teritoriu avem discuții și cu alte autorități de aplicare a legii: Poliția Română prin direcțiile de combatere a criminalității economice, care are rezultate foarte bune în parteneriat și în colaborare cu Autoritatea vamală sau cu Poliția de Frontieră. Din acest punct de vedere putem să spunem, în ceea ce ne privește, că ultimii ani, din 2016 încoace, denotă faptul că autoritățile din România au o preocupare în privința acestui fenomen. Evoluția numerelor susține această afirmație”, a adăugat Managerul Relații Externe din cadrul BAT.
Suntem în continuare vulnerabili
Adrian Frățilă a ținut să sublinieze că, ”suntem în continuare vulnerabili: avem 2000 de kilometri de frontieră necomunitară, vorbim de prețuri semnificativ mai mici comparând piața din Ucraina cu piața din România. Dacă facem o comparație cu Bulgaria, diferența este de 10 lei la un pachet de țigări, în Ucraina diferența este și mai mare”.
În ceea ce privește numărul de angajați, reprezentantul BAT a spus că, ”la nivel de grup, avem peste 3000 de angajați. Pe fiecare dintre entitățile pe care le avem, lucrurile stau diferit. Pe entitatea comercială, BAT Trading avem în jur de 1000 de oameni, pe cea de servicii tot în jur de 1200 de oameni”.
BAT a marcat anul trecut 25 de activitate de la construcția fabricii sale din Ploiești, iar impactul asupra economiei naționale în această se ridică la peste 125 de miliarde de euro. Doar în 2022, contribuțiile către bugetul de stat s-au ridicat la 10,5 miliarde de lei. “Aici includem accize, TVA și altele. Și vorbim doar de BAT. Dar dacă ținem cont de faptul că BAT deține o cotă de piață de aproximativ 50%, la nivel de industrie aceste contribuții urcă la aproape 21 de miliarde de lei”, a menționat Adrian Frățilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News