Data publicării:

Fenomenul „bullying" nu e considerat contravenție și nici infracțiune. Când Poliția are dreptul să intervină / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Comisarul șef Alexandru Leuțu, director Direcția Siguranță Scolară, a fost invitat la emisiunea Culisele Justiției, moderată de Laura Duță, unde a vorbit despre fenomenul „bullying" care este tot mai prezent în școli.

„Există bullying-ul, sunt acei copii poate interiorizați, poate din diverse motive ajung ca alți copii să-și bată joc de ei.”, a spus Laura Duță. 

„Noi, împreună cu Federația părinților, cu asociațiile de părinți din țară, cu consiliile județene de elevi și Consiliul Național al Elevilor, împreună cu Ministerul Educației, desfășurăm activități de informare și de prevenire în unitățile de învățământ cu elevii, cu cadrele didactice și încercăm să facem acea pregătire emoțională.

Mă bucur că avem la această structură, și la nivel teritorial, câte un psiholog, ofițer de poliție cu studii în psihologie, la nivelul direcției avem și sociologi și psihologi și încercăm să ne adaptăm mesajele pe care le transmitem pentru modul lor de a înțelege lucrurile, modul în care percep. Uneori nici nu-și dau seama de cât de mult rău pot produce prin acțiunile sau inacțiunile lor și îi stimulăm de fiecare dată să vină să comunice pentru că, în acest fel, orice situație poate fi estompată și să nu se ajungă la lucruri mult mai grave.

Astăzi, în România, bullying-ul nu este nici o contravenție, nu este o infracțiune, este prevăzut într-un ordin de ministru. Poliția în situațiile de bullying ajunge când lucrurile degenerează, când se ajunge la amenințate, fapte de natură penală.

La nivelul fiecărei unități de învățământ prin acest ordin de ministru, în care este prevăzut și termenul de bullying și de cyberbullying, avem comisii anti bullying și comisii făcute la nivelul fiecărei școli care ar trebui să analizeze fiecare situație de acest gen, în cazul în care avem o situație de bullying într-o unitate de învățământ.

În aceste comisii pot fi invitați și polițiștii, din cadrul structurilor de siguranță școlară, să participe împreună cu părinții copiilor implicați, cu copiii implicați, și împreună să găsim soluții și pentru cel care este victimă și pentru cel care este agresor pentru a preîntâmpina evenimente ulterioare, poate chiar mai grave. Ne dorim să avem măsuri proactive și să nu mai avem evenimente de acest gen.", a spus Alexandru Leuțu la DC News. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel