Numărul dezastrelor, precum inundaţii şi valuri de caniculă, determinate de schimbările climatice, a crescut de cinci ori în ultimii 50 de ani, provocând moartea a peste 2 milioane de persoane şi pagube totale de 3,64 trilioane de dolari, a anunţat miercuri o agenţie specializată a ONU, citată de Reuters, scrie Agerpres.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) notează că raportul său reprezintă cea mai cuprinzătoare analiză realizată până în prezent cu privire la mortalitatea şi pierderile economice cauzate de vreme, apă şi extreme climatice.
11.000 de dezastre în perioada 1979-2019
Acesta analizează aproximativ 11.000 de dezastre care au avut loc în perioada 1979-2019, inclusiv catastrofe majore precum seceta severă din 1983 din Etiopia, care a fost cel mai mortal eveniment, cu 300.000 de decese, şi uraganul Katrina din 2005, care a fost cel mai costisitor, cu pagube de 163,61 miliarde de dolari.
Raportul prezintă o tendinţă de accelerare, numărul dezastrelor crescând de aproape cinci ori din anii '70 până în ultimul deceniu, adăugat indiciilor că evenimentele meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente din cauza încălzirii globale.
OMM a atribuit această frecvenţă în creştere atât schimbărilor climatice cât şi îmbunătăţirii sistemelor de raportare a dezastrelor. Costurile aferente evenimentelor au crescut, de asemenea, de la 175,4 miliarde de dolari în anii '70 până la 1,38 trilioane de dolari în anii 2010, când furtuni precum Harvey, Maria şi Irma au făcut ravagii în Statele Unite.
"Pierderile economice sunt în creştere pe măsură ce expunerea creşte", a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, în prefaţa The Atlas of Mortality and Economic Losses from Weather, Climate and Water Extremes - 1970-2019.
A scăzut număul persoanelor decedate
Însă, în timp ce fenomenele extreme au devenit mai costisitoare şi mai frecvente, numărul anual al persoanelor decedate a scăzut de la peste 50.000 în anii '70 la aproximativ 18.000 în anii 2010, ceea ce sugerează că o mai bună gestionare îşi arată roadele. Sistemele îmbunătăţite de avertizare timpurie împotriva riscurilor multiple au condus la o reducere semnificativă a mortalităţii, a adăugat Taalas.
OMM speră că acest raport, care prezintă în detaliu situaţia defalcată pe regiuni, va fi folosit pentru a ajuta guvernele să dezvolte politici pentru a proteja mai bine populaţia. Peste 91% dintre cele 2 milioane de decese au avut loc în ţări în curs de dezvoltare, potrivit raportului, doar jumătate dintre cele 187 de ţări şi şase teritorii membre ale OMM dispunând de sisteme de avertizare timpurie la riscuri multiple.
Totodată, agenţia specializată a ONU a indicat că lacunele severe la nivelul observaţiilor meteorologice, existente cu precădere în Africa, subminează acurateţea sistemelor de avertizare timpurie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică