Femeile sunt mai vulnerabile la caniculă decât bărbaţii, potrivit unui studiu
Cercetătorii încearcă să explice concluziile conform cărora ratele mortalității la căldură extremă sunt mai mari la femei decât la bărbați.
Femeile pot fi mai vulnerabile la temperaturi extrem de ridicate, decât bărbații, au sugerat experții citați de The Guardian, în contextul valului de căldură care a acoperit Europa.
Planul de caniculă pentru Anglia prevede că cei cu risc ridicat de mortalitate sunt persoanele de peste 75 de ani, bebelușii, copiii mici, persoanele cu boli fizice sau mentale severe și femeile.
Documentul nu explică de ce femeile sunt pe listă, dar Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a subliniat un studiu din Țările de Jos care a analizat mortalitatea după diferite valuri de căldură și a constatat că femeile mai în vârstă sunt expuse unui risc mai mare decât bărbații. Cercetătorii au spus că rezultatele nu au fost doar legate de vârstă.
„Când au fost luate în considerare vârste egale, ratele mortalității erau încă cu 15% mai mari pentru femei”, a scris echipa despre analiza datelor extrase în urma caniculei din 2003, din Franța.
Un alt studiu al cercetătorilor olandezi și germani a găsit, de asemenea, diferențe între sexe.
„Mortalitatea legată de căldură a fost mai mare la femei decât la bărbați, în special la cea mai în vârstă grupă de vârstă (≥ 80 de ani), sub căldură extremă”, au spus ei.
Echipa a spus că descoperirile nu par să se datoreze persoanelor în vârstă, mai vulnerabile la căldură, și că femeile trăiesc în general mai mult decât bărbații.
Hein Daanen, profesor de fiziologie a exercițiului la Universitatea VU din Amsterdam și autor al studiului, a spus că echipa a speculat că producția redusă de transpirație la femei ar putea juca un rol.
„Aproximativ, bătrânii transpiră jumătate din cantitate în comparație cu tinerii, iar femeile, jumătate din cantitatea bărbaților”, a spus el. Cu alte cuvinte, notează studiul, „capacitatea femeilor mai în vârstă de a pierde căldura din corp este cea mai scăzută”.
”Apocalipsa meteo” anunțată pentru 2050 vine în această săptămână. Elena Mateescu: La ce să ne așteptăm
Meteorologii de la Institutul Național de Meteorologie al Marii Britanii au încercat, pe baza modelelor matematice, să estimeze cum va fi vremea în Regatul Unit pe data de 23 iulie 2050. Realitatea le-a luat-o însă cu mult înainte: modelul climatic creat pentru 23 iulie 2050 va deveni realitate pe 19 iulie 2022, informează CNN. Directorul ANM Elena Mateescu a vorbit despre scenariile climatice și valul de căldură.
O prognoză ipotetică făcută pentru anul 2050 și realizată în urmă cu doi ani de un grup de meteorologi britanici va deveni valabilă încă din această săptămână, ca urmare a valului de căldură fără precedent care a lovit deja Europa în această perioadă, informează CNN.
„Vorbim de scenarii climatice previzibile, în contextul în care acestea se realizează până în jurul perioadei 2030-2050. De altfel, dacă ne uităm și pe site-ul Organizației Meteorologice Mondiale, o să găsim încă din decembrie 2014 astfel de informații prin care suntem pregătiți să prezentăm vremea în viitorul 2030-2050, în condițiile în care temperatura medie anuală a aerului va putea crește cu mai mult de 4 grade față de perioada preindustrială. Vorbim de acest episod de val de caniculă persistent în Europa de Sud, Sud-Est, care urmează a înregistra un vârf și în zona țării noastre începând de joi, cu temperaturi în creștere la 37-38 de grade în bună parte din țară, în regiunile extracarpatice, în zonele de câmpie și mai ales vineri, sâmbătă, duminică, luni și marți, pentru că anticipăm că vârful acestui val de căldură se va înregistra și în zona țării noastre, la acest sfârșit de săptămână și debutul săptămânii viitoare”, a spus Elena Mateescu.
„Ne așteptăm să avem și în zona țării noastre, la început, valori de 38 de grade la umbră, după care, cu siguranță, este posibil să înregistrăm și 39, dar cu siguranță temperaturile resimțite vor fi cu mult mai mari - 42 posibil spre 44 de grade. Cu siguranță, vă spunem miercuri dimineață, vom interveni și vom elabora o alertă meteorologică în acest sens, urmând ca din aproape în aproape să urmărim ce se întâmplă din punctul de vedere al dinamicii valului de căldură și în zona țării noastre”, a mai spus Elena Mateescu.
„Trebuie să ne așteptăm, în fiecare an, să înregistrăm recorduri, pentru că, dacă ne uităm cel puțin în ultimul deceniu, fiecare an a doborât recordurile înregistrate în anii anteriori și am vorbit și în 2020, în 2021 și în 2022 de val de căldură timpuriu în luna iunie în Europa, numai în partea de sud, sud-est a Europei, dar și în partea de nord-vest a Europei, acolo unde cu siguranță reprezintă o situație atipică. Și iată că și în acest an vorbim de astfel de situații care, până la urmă, chiar dacă în urmă cu ceva multe decenii le consideram situații extreme, ele vin să devină o normalitate”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, luni, într-o intervenție la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News