'Femeile nu mai plâng', noul album al Shakirei după o pauză de 7 ani
Cântăreaţa Shakira va lansa pe data de 22 martie primul ei LP complet după o pauză de şapte ani. Piesa se numește 'Las Mujeres Ya No Lloran', a transmis joi revista Variety.
'Femeile nu mai plâng' este traducerea în limba română a titlului albumului, care face trimitere la cea mai citată replică a Shakirei din single-ul ei 'Music Sessions Vol. 53', lansat alături de Bizarrap şi premiat cu Latin Grammy. Noul album constă în 16 piese: opt cântece noi, un remix şi şapte single-uri care au fost lansate în perioada recentă, inclusiv 'Music Session Vol. 53' ft. Bizarrap, 'TGQ' ft. Karol G, 'Te Felicito' ft. Rauw Alejandro şi 'Copa Vacia' ft. Manuel Turizo.
Precedentul album de studio al cântăreţei Shakira, 'El Dorado', a fost lansat în 2017 şi a inclus colaborări cu Maluma, Nicky Jam, Prince Royce şi Carlos Vives. Noul album al Shakirei marchează debutul lansărilor sale pe vinil, oferind patru ediţii cu coperte distincte, fiecare fiind însoţită de o variantă exclusivă de vinil colorat. Ediţia Safir va fi oferită exclusiv pe Amazon, în timp ce ediţia Rubin va fi disponibilă doar pe Target. Fanii pot găsi ediţia Smarald exclusiv pe site-ul oficial al Shakirei, iar ediţia Diamant va fi comercializată de toţi retailerii importanţi.
În 2023, Shakira a câştigat premiile Latin Grammy la categoriile 'cântecul anului' şi 'cel mai bun cântec pop' cu single-ul 'Music Sessions Vol. 53' şi premiul Latin Grammy la categoria 'cea mai bună interpretare/fusion urban' cu cântecul 'TQG'.
'Music Sessions Vol. 53' a devenit cântecul în limba spaniolă cu cele mai multe difuzări în streaming într-o singură zi din întreaga istorie a Spotify. De asemenea, artista columbiană a fost recompensată cu Video Vanguard Award la gala MTV Video Music Awards 2023, unde a susţinut un recital de 10 minute ce a inclus, printre altele, cântecele 'She Wolf', 'Te Felicito' şi 'TQG'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News