Femeile din Franta și Suedia, campioanele natalității în UE
Femeile franceze şi suedeze au înregistrat în 2016 cele mai ridicate rate ale natalităţii în cadrul Uniunii Europene, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat, informează AFP. România se află și ea într-un alt top prezentat recent, mai precis pe locul doi în ceea ce privește media vârstei la care femeile devin mămici.
Cu 1,92 copii per femeie, contra 1,96 în 2015 şi 2,01 în 2014, franţuzoaicele au continuat, an după an, să se claseze în fruntea acestui clasament al natalităţii la nivel european.
În 2016, ele au fost urmate de suedeze (1,85), irlandeze (1,81), daneze şi britanice (1,79 fiecare), potrivit Eurostat.
În Germania, Oficiul german pentru statistică (Destatis) a anunţat miercuri o creştere a ratei natalităţii pentru anul 2016 la 1,59 - cel mai înalt nivel înregistrat din 1973 - graţie, mai ales, mamelor străine din fluxul istoric de migranţi care s-au stabilit în această ţară.
La nivelul Uniunii Europene, rata medie a natalităţii a fost în 2016 de 1,6 copii per femeie, potrivit Eurostat, o valoare inferioară ritmului de reînnoire a populaţiei în ţările dezvoltate (2,1) - numărul mediu de naşteri per femeie necesar pentru a menţine constantă mărimea populaţiei în absenţa oricărei migraţii.
Cele mi mici rate ale natalității
Ţările din sudul Europei au înregistrat cele mai mici rate rate ale natalităţii, ultimele locuri fiind ocupate de Portugalia (1,36), Cipru şi Malta (ambele cu 1,37) şi Grecia (1,38).
Polonia s-a strecurat şi ea în această parte a clasamentului dedicată celor mai slabe rate ale natalităţii, cu o rată de 1,39.
Vârsta medie a femeilor din UE care au născut primul lor copil în 2016 a fost de 29 de ani.
România, în top
Cele mai tinere femei care au devenit mame pentru prima dată au fost înregistrate în Bulgaria (26 ani), România (26,4 ani), iar cele mai vârstnice în Italia (31 ani).
La nivelul întregii Uniuni Europene, aproximativ 5% din totalul femeilor care au născut pentru prima dată au vizat mame mai tinere de 20 de ani şi aproximativ 3% au vizat femei cu vârste de peste 40 de ani.
Eurostat a subliniat, de altfel, că 80% din totalul celor 5,148 de milioane de bebeluşi născuţi în 2016 reprezentau primul sau al doilea copil în familiile lor, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News