Femeile câştigă cu 20% mai puţin decât bărbaţii, iar 35% din cele de peste 65 de ani trăiesc în sărăcie
Femeile din Uniunea Europeană câştigă în medie cu 20% mai puţin decât bărbaţii, pentru aceeaşi muncă, astfel că ajung să ia şi pensii mai mici, iar 35% dintre cele care au trecut de 65 de ani trăiesc în sărăcie, potrivit experţilor europeni care au participat la o audiere în Parlamentul European.
Experţii prezenţi, marţi, la audierea cu tema "Cum le afectează sărăcia pe femeile din Uniunea Europeană" au arătat că femeile din UE câştigă în medie cu 20% mai puţin decât bărbaţii, pentru aceeaşi muncă, astfel încât acestea au pensii mai mici.
"35% dintre femeile cu vârsta peste 65 de ani din UE trăiesc în sărăcie, bărbaţii de aceeaşi vârstă având acelaşi risc în proporţie de 16%", se arată într-un comunicat, citat de Mediafax
De asemenea, comparativ cu bărbaţii, femeile sunt de patru ori mai frecvent angajate cu normă parţială, au contracte pe durată determinată sau sunt nevoite să lucreze fără contract, riscul de a nu-şi găsi loc de muncă fiind mai mare în randul lor.
"Dacă într-adevăr vrem să atingem obiectivele cuprinse în Strategia UE 2020 şi dorim o Europă corectă pentru cetăţeni - iar femeile constituie 52% din populaţia UE - trebuie să trecem de la declaraţii la acţiuni concrete, iar Comisia Europeană trebuie să ofere un ajutor instituţional mai puternic", a declarat organizatoarea audierii publice, eurodeputatul PSD Rovana Plumb, membru al Comisiei pentru Egalitate de Şanse şi Drepturile Femeii a Parlamentului European.
Europarlamentarul român a declarat că una din cinci femei europene trăieşte în sărăcie şi a atras atenţia asupra necesităţii unei acţiuni rapide şi concertate pentru a schimba această situaţie gravă.
"2010 este Anul European de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, iar sărăcia are o dimensiune de gen: una din cinci femei din UE trăieşte în sărăcie, acest lucru fiind valabil şi pentru unu din şapte bărbaţi", a declarat eurodeputatul Rovana Plumb. Ea a subliniat că femeile din Estul Europei sunt mai afectate de sărăcie în comparaţie cu cele din Vest, în special în zonele rurale.
Audierea de marţi, la care au participat europarlamentari, actori din societatea civilă, experţi în domeniul social, a constituit un prim pas în procesul de elaborare a raportului PE, permiţând concentrarea experienţelor asupra dimensiunilor sărăciei care afectează femeile în Europa şi a soluţiilor necesare pentru limitarea sărăciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News