Melek Ipek, în vârstă de 31 de ani, a fost arestată în ianuarie după ce şi-a ucis soţul cu o puşcă de vânătoare. Bărbatul o încătuşase şi o bătuse ore întregi şi ameninţase că o va ucide pe ea şi pe cei doi copii ai ei.
În timpul arestării, fotografiile cu faţa ei tumefiată, dovadă a violenţelor suferite, au provocat un şoc în Turcia. Melek Ipek a susţinut în timpul procesului că ea şi fiicele ei au fost victime ale violenţelor soţului ei de ani de zile.
Luând în considerare declaraţiile unor martori, în special copiii lui Ipek care au asistat la scene de violenţă, o instanţă din Antalya (sud) a decis neînceperea urmăririi penale, subliniind că femeia a acţionat în 'legitimă apărare' pentru a-şi proteja 'integritatea fizică şi sexuală'. Procurorul ceruse până la şase ani de închisoare.
'Este extraordinar. Nu am cuvinte. Dar nu am vrut niciodată să fie aşa', a reacţionat Melek Ipek la eliberarea ei, exprimând regretul că a fost forţată să ucidă pentru a se proteja. Îmbrăţişându-şi cele două fiice, în vârstă de 7 şi 9 ani, după luni de detenţie, Ipek a spus că primul lucru pe care ar dori să îl facă este 'să doarmă cu copiii ei în braţe'.
Instanţele turce rareori acordă dreptul la legitimă apărare femeilor care au comis o crimă pentru a se proteja de violenţe. Activistele pentru drepturile femeii au salutat hotărârea, pronunţată la o lună după retragerea Turciei din Convenţia de la Istanbul ce vizează protejarea femeilor în faţa violenţei.
Retragerea Turciei din acest tratat internaţional ce îi obligă pe membrii săi să instituie instrumente de combatere a violenţei împotriva femeilor a fost puternic criticată. Violenţa domestică şi feminicidul rămân o problemă endemică în această ţară. Anul trecut, 300 de femei au fost ucise, conform grupării pentru apărarea drepturilor We Will Stop Femicide, conform Agerpres,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului