
În data de 30 ianuarie 2021, o tânără care vindea ghiocei a fost legitimată de organele de Poliție. Din cauza faptului că aceasta a refuzat și a încercat să fugă, un ofițer de Poliție a alergat-o și a încătușat-o, după care a fost amendată cu 500 de lei (mai multe detalii AICI).
Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, a vorbit despre cazul polițistului care a încătușat o femeie care vindea ghiocei:
„În spațiul public circulă niște imagini cu un polițist care încătușa o femeie care vindea niște ghiocei. Am discutat în Federație vis-a-vis de oportunitatea încătușării și declarația noastră spune următoarele:
Acum, când ministrul Lucian Bode a început reforma, în mod real, la Ministerul de Interne, în spațiul public, întâmplător sau nu, fără a da vreo conotație, constatăm că apar fel și fel de evenimente care au legătură cu M.A.I. prin instituțiile sale care îl formează. Am precizat și precizăm că încătușarea se face numai în concordanță cu procedurile pe care polițiștii le învață, procedurile polițienești sunt în conformitate cu Legea, iar ei sunt primii care respectă legea și care garantează în exercitarea atribuțiilor de serviciu că legea este apărată“, a punctat Ciocan.
Poliția funcționează în conformitate cu Constituția României
„Totodată, noi solicităm Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, din cadrul căreia înțelegem că face parte și respectivul polițist, să cerceteze acel eveniment, să furnizeze punct de vedere în mod instituțional vis-a-vis de măsurile care au fost luate dacă s-a întâmplat sau nu ceva în contradicție cu legea, dar mai ales opiniei publice.
Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România înțelege toate aceste evenimente, este pentru oameni și nu împotriva instituțiilor și se așează lângă ministrul de Interne pentru reformă în ceea ce înseamnă această instituție a Statului Român, Federația fiind prima care va semnala toate evenimentele care trebuie clarificate, mai ales în spațiul public, dar, în primul rând, în interes instituțional. Poliția nu are scop în sine, ci funcționează în conformitate cu Constituția României. Este garantul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor“ a precizat Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News




- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Horoscop 3 octombrie 2023. Lilith intră în Fecioară / Previziuni tari pentru zodii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto