O femeie din Bârlad, în vârstă de 68 de ani, care nu credea în existenţa coronavirusului, şi-a schimbat complet mesajul după ce s-a infectat. 

„SOS! Covid, experiență personală! În dimineața zilei de 15 august, pe la ora 10.00, eram la Sfânta Liturghie (așa cum se cade unui creștin trăitor), la marea sărbătoare Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii noastre. De obicei stau în strană, fără mască, citesc, mai și cânt după puterea și harul pe care mi l-a dat Dumnezeu. După Psalmul 50, am simțit o durere cumplită în cutia toracică, așa de parcă mi-ar fi intrat o ghiară în piept. M-am retras într-o zonă cu puțină lume și am respirat forțat câteva minute. Durerea s-a dus, dar m-a cuprins o mare slăbiciune. Aceeași slăbiciune am avut-o toată ziua și parcă totul în mine era fierbinte. M-am gândit că e vinovată caldura și am mâncat două porții mari de înghețată.

Duminică, am avut toată ziua o stare de somnolență, lipsa poftei de mâncare și durere de cap după ce am venit de la biserică. Am stat numai în pat și am început să am temperatură, 38-38,5 grade. Am luat paracetamol. Transpirație cumplită și a scăzut temperatura. A început o tuse seacă. Luni și marți la fel. Temperatură, paracetamol, transpirație, și așa mai departe.

Rău! Nu am putut mânca aproape nimic, am dormit întruna și am avut diaree. Covid, mi-am zis, dar nu-mi venea să cred! Miercuri și joi mi-a fost bine, am mâncat puțin, nu am mai avut temperatură și am putut face mâncare și alte treburi. Vineri rău, sâmbătă și rău și bine! Seara, amândoi bolnavi! Soțul a chemat Salvarea. Am mers împreună la UPU. Ce s-o mai lungim! Pe soțul l-a internat, luni, pozitiv și pe mine, miercuri, tot pozitivă”, a transmis femeia, conform Monitorul de Vaslui. 

"Nu am crezut că virusul există. Trebuia să ajung în spital ca să cred!"

„Eu nu am crezut că acest virus există. Nici nu prea m-am ferit, nu am purtat mască decât în interior și am stat în strană fără mască, deși unele persoane tușeau. Aici, pe Facebook, am fost somată pe public și privat că nu este corectă atitudinea mea și că acest virus e cât se poate de real și de periculos, dar mai ales foarte contagios. Am făcut postări împotriva unor măsuri luate în scopul protejării mele, până la urmă.

Regret! Trebuia să ajung în spital ca să cred! Trebuia să fiu bolnavă ca să atenționez și pe alții că pericolul este peste tot. Sigur, drumul de acasă până la patul de spital e anevoios și treci prin niște faze ce presupun răbdare, căci urmează multe ore de așteptare în condiții de ambulatoriu, în cort sau sub cerul liber. Toate locurile în spital erau ocupate duminică noaptea! Erau foarte mulți veniți cu Salvarea din tot județul și cu serviciul SMURD. Toți în stadii diferite ale acestei boli, toți sau aproape toți dintr-o casă infectați cu acest virus ticălos care și ucide!

Nu am crezut vreodată că îi voi cădea victimă. Nimeni nu crede! Impactul psihologic este puternic. Unii chiar s-au ferit, au respectat regulile și tot au ajuns în spital. Aici totul e diferit față de tot ce ați văzut până acum într-un spital. Tot personalul poartă același echipament ca de cosmonaut. Din spatele vizierelor, te privesc niște ochi blânzi, care se străduiesc să-ți dea curaj și să-ți alunge teama care face să-ți scadă ori să-ți crească tensiunea”, a mai transmis aceasta. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News