Data publicării:

Femeia care ar fi rămas însărcinată cu Nicolae rupe tăcerea. Detalii dureroase

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Se numește Nicoleta Cârjan și se presupune că este motivul pentru care Nicolae nu mai e principe. Fetița Nicoletei Cârjan ar avea sânge regal, unul neacceptat de familia regală care a decis să-l dezmoștenească pe Nicolae și să-i retragă titul nobiliar. 

Nicoleta Cârjan scrie, pe blogul său, despre tatăl copilului său:  

"Știți deja, mulți dintre voi, povestea mea cu copilul apărut pe neașteptate, refuzul tatălui de a se implica și decizia mea de a-mi asuma singură sarcina și creșterea copilului. Am luat decizia cu greu, dar cu inima deschisă, fără nicio așteptare de la tată sau familia acestuia.

Am luptat cu acceptarea asta din greu, iar lupta nu se va termina, probabil, niciodată. Oricât de conștientă sunt că dacă mi-am asumat trebuie să nu mă plâng și să nu am pretenții din partea cealaltă, recunosc că mi-e greu. Pe de o parte, sunt întrebările și indignarea celor din jur, dar mai ales este vocea spiridușului justițiar din capul meu, care are și el dreptate: "e și responsabilitatea lui, căci am greșit egal în povestea asta", "știu că a zis că nu o vrea, dar cam târziu, căci ea deja exista", "până la urmă nu e vorba de mine, ci sunt drepturile copilului", "nu e treaba ta să-l protejezi pe el, că nici el nu te-a protejat pe tine", e t c, e t c.

În toată perioada asta de sarcină, m-am confruntat cu sindromul fugarului din partea lui. Ignore, nepăsare, îndepărtare completă. Femeile care au pățit-o ca mine recunosc perfect atitudinea bărbaților din acest scenariu. Nu a fost o surpriză pentru mine, nu am cerut nimic și nici nu m-a deranjat prea tare ca au lipsit sprijinul financiar, grija, atenția sau dragostea de care are nevoie orice femeie însărcinată. Mi-a lipsit, însă, mult de tot, prietenia lui. M-au marcat două faze: întâlnirea în care a stat cu ochelarii de soare pe față tot timpul discuției, și, cireașa de pe tort, când i-am trimis o poză cu burtica de Crăciun, iar ca răspuns mi-a dat block pe Facebook. De parcă o lentilă colorată sau capul băgat în nisip fac realitatea să dispară. Deh... men :) Am decis atunci că îi dau și eu ignore. Sunt înciudată că știu că, de fapt, nu o să-l ignor niciodată, căci nu ar fi spre binele fetiței. Va trebui să învăț și lecția ego-ului călcat în picioare, căci mi-am promis că niciodată nu-l voi izgoni pe tatăl copilului meu, oricât de nedrept s-ar purta el cu mine".

Vezi articolul complet dând click pe sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel