Femeia care a împins o tânăra la DRISTOR a încercat să omoare și altă fată
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
O tânără a murit, marţi seara, după ce a fost împinsă de o femeie pe linia de metrou, în staţia Dristor 1.

Femeia respectivă a încercat să omoare și altă tânără, marți. Aceasta din urmă a venit la Poliție, pentru a povesti ce i s-a întâmplat, abia în jurul orei 20:00, deși evenimentul a avut loc la ora 15:00.

"Vorbim despre un incident care a avut loc cu câteva ore înainte, dar care a fost comunicat Poliţiei în jurul orelor 20,00. O tânără a fost, tot aşa, împinsă, nu i s-a întâmplat din fericire absolut nimic şi în jurul orelor 20,00 s-a prezentat la Poliţie să relateze acest eveniment. Există indicii că ar fi fost aceeaşi persoană în cauză şi aici", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

"Din datele existente, suspecta a părăsit staţia de metrou şi a ieşit la suprafaţă", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Sarca a făcut apel la populaţie să-şi păstreze calmul şi să sprijine acţiunile poliţiştilor.

Semnalmentele femeii sunt: vârsta 40-45 de ani, aproximativ 1,70 m, constituţie slabă, ten deschis, pomeţi proeminenţi, îmbrăcată în jachetă scurtă de culoare închisă, blugi bleumarin deschis, largi, pe cap purta o eşarfă bleumarin închis, care îi acoperea părul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel