Data publicării:

Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' organizează joi proteste în faţa sediului Guvernului Cițu şi a Prefecturilor din ţară

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' organizează joi mitinguri în faţa sediului Guvernului şi a Prefecturilor din ţară
Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' organizează joi mitinguri în faţa sediului Guvernului şi a Prefecturilor din ţară

Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' organizează joi acţiuni de protest în Piaţa Victoriei şi în faţa Prefecturilor din judeţele ţării.

Revendicările sindicaliştilor vizează adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi cu SARS-CoV-2 şi decedaţi din cauza COVID-19 precum şi respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie.

De asemenea, sindicaliştii mai cer creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022 şi anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020;

raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim, ca şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017;

acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază, potrivit unui comunicat a organizaţiei sindicale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel