Data publicării:

Federația nu-l iartă: Maradona riscă sancţiuni

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp
 foto:@diegomaradona
foto:@diegomaradona

Diego Maradona, antrenor la Dorados de Sinaola, riscă sancțiuni chiar dacă a câștigat ultima partidă în campionat.

Argentinianul Diego Maradona, în prezent antrenor, riscă sancţiuni din partea Federaţiei mexicane de fotbal pentru că a dedicat victoria echipei sale preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, informează agenţia DPA. Duminică, Maradona a declarat că dedică succesul obţinut de Dorados de Sinaola în partida cu Tampico (3-2), din liga secundă mexicană, 'lui Nicolas Maduro şi tuturor celor din Venezuela, care suferă', acuzându-i totodată pe 'yankei' că încearcă să se amestece în problemele interne ale acestei ţări.

Federaţia mexicană a precizat că va stabili, prin intermediul comisiei sale de disciplină, dacă Maradona a încălcat codul etic, care le cere antrenorilor să rămână neutri din punct de vedere politic. În vârstă de 58 ani, Diego Maradona are relaţii strânse cu guvernul de la Caracas încă din 1999-2013, când Venezuela era condusă de predecesorul lui Maduro, Hugo Chavez.

Anul trecut, după un discurs al lui Maduro în cadrul campaniei sale electorale, înaintea controversatelor alegeri prezidenţiale, eroul Cupei Mondiale din 1986 a apărut pe scenă fluturând un drapel al Venezuelei şi dansând pe muzica unei formaţii locale. Maduro, care a fost reales în funcţia de preşedinte, se confruntă acum cu o profundă criză economică şi umanitară, care a lovit ţara sa.

Citește și:

VIDEO+FOTO Tottenham, primul meci pe stadionul 'bijuterie' de 1 miliard de euro

Juan Guaido rămâne fără imunitate. Favoritul americanilor va fi cercetat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel