Fed Cup - Echipa Franţei, câştigătoarea trofeului, primită de preşedintele Emmanuel Macron
Componentele echipei feminine de tenis a Franţei, care au cucerit duminică trofeul Fed Cup în faţa Australiei, la Perth, au fost primite marţi seara la Palatul Elysée de către preşedintele francez Emmanuel Macron, informează presa din Hexagon.
La evenimentul care a avut loc chiar în salonul care va găzdui miercuri consiliul de miniştri, a fost prezentă şi Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sportului, precum şi membrii familiilor celor cinci campioane - Alizé Cornet, Fiona Ferro, Caroline Garcia, Kristina Mladenovic şi Pauline Parmentier -, însoţite de căpitanul Julien Benneteau.
Preşedintele le-a felicitat pe jucătoare şi pe membrii staff-ului tehnic, afirmând că "cei care credeau că vor merge să dispute această finală şi să o câştige foarte uşor s-au înşelat". "Nimic nu s-a câştigat uşor şi trebuie să ne reamintim înfrângerea crudă din finala de la Strasbourg, în 2016", a adăugat Macron, un mare fan al tenisului, referindu-se la eşecul suferit de Franţa în faţa Cehiei, în finala Fed Cup de acum trei ani.
"Împreună cu voi a câştigat întreaga ţară, dar şi miile de voluntari care lucrează în umbră, pentru care nu contează că este miercuri, sâmbătă sau duminică, pentru a-i duce pe copii pe teren. Alături de voi, toţi aceşti oameni au câştigat la rândul lor", a mai spus preşedintele Franţei.
Echipa Franţei a învins cu 3-2 formaţia Australiei în finala Fed Cup de la Perth, după ce franţuzoaicele reuşiseră să treacă cu acelaşi scor de echipa României, în luna aprilie la Rouen, în semifinalele competiţiei. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News