Data publicării:

Fed Cup 2015. Irina Begu, după meciul cu Francoise Abanda: Voi decide cu stafful meu...

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Irina-Camelia Begu, locul 33 WTA, a suferit sâmbătă o înfrângere în primul meci de la Fed Cup dintre Canada și România în fața canadiencei Francoise Abanda, locul 260 WTA, recunoscând, ulterior, că adversara ei a meritat victoria.

"Imediat cum s-a terminat primul set, am simțit cum nu mai puteam să-mi controlez jocul din punct de vedere fizic. Sper ca mâine să fac un joc mult mai bun. Am simțit contracturi în setul al doilea, dar mult mai rău a fost în setul trei.

Dar nu asta a fost cauza pentru care am pierdut. Ea a fost mai bună decât mine azi. Voi decide cu stafful meu dacă pot să joc al doilea meci.

Fed Cup e o competiție cu totul altfel, nu se aseamănă cu turneele noastre", a declarat Irina Begu pentru Dolce Sport.

Fed Cup 2015. Presa canadiană comentează gestul Alexandrei Dulgheru de la finalul meciului cu Eugenie Bouchard

Prima zi de la Fed Cup dintre Canada și România s-a încheiat la egalitate, 1-1, după ce Irina Begu a pierdut în fața lui Francoise Abanda, scor 6-4, 5-7, 4-6 în primul meci, iar Alexandra Dulgheru a învins-o pe Eugenie Bouchard, scor 6-4, 6-4.

Astăzi sunt programate partidele Eugenie Bouchard (locul 7 WTA) - Irina-Camelia Begu (locul 33 WTA), Francoise Abanda (locul 260) - Alexandra Dulgheru (locul 69) și Gabriela Dabrowski /Sharon Fischmann - Andreea Mitu/Raluca Olaru.

Învingătoarea din partida Canada-Romania va evolua în 2016 în cea mai înalta divizie a competiției, iar învinsa va juca în Grupa Mondială II.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel