Data publicării:

FC Vaslui urcă pe primul loc, a învins Craiova cu 2-1

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

FC Vaslui a obţinut, azi, pe teren propriu, victoria, scor 2-1 (1-1), în faţa echipei Universitatea Craiova şi este, cel puţin până la finalul meciului „U” Cluj – FC Timişoara, pe locul I al Ligii I.

Golurile au fost marcate de D. Stoica 13 (autogol) şi Wesley 82, pentru gazde, respectiv Subotici 41, pentru oaspeţi-

Din minutul 43, oltenii au jucat cu un om în minus, Buleică fiind eliminat pentru pentru doua cartonaşe galbene.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a acuzat arbitrajul centralului băcăuan Cristian Sava.

“Dacă vrei să iei campionatul nu mai faci lucruri de-astea. A fost un arbitraj comandat, să-i fie ruşine lui Adrian Porumboiu. S-a purtat foarte urât cu noi, nici măcar un teren de antrenament nu ne-a dat. De cinci ani numai nenorociri am păţit la Vaslui. E un campionat murdar. Vasluiul e o echipa puternică, dar aveam şansa noastră. A fost un arbitraj precum n-ar trebui să mai existe. Nu-l înţeleg. N-are nicio valoare titlul dacă-l ia aşa. Sunt total nemulţumit de maniera de arbitraj, de eliminarea lui Buleică. Dacă rămâneam în 11 îi băteam. Nu ne băteau niciodată. Avram (n.r. – preşedintele arbitrilor) tace ca un şobolan. A făcut delegarea cu dedicaţie", a spus Adrian Mititelu la gsp tv.

FC Vaslui a urcat pe primul loc, cu 54 de puncte, la fel ca şi Oţelul Galaţi, dar cu golaveraj mai bun, dar echipa lui Porumbiu are un joc mai mult decât gălăţenii şi decât FC Timişoara. Universitatea Craiova este pe poziţia a 15-a, prima retrogradabilă, cu 22 de puncte, la şase puncte de locul 14.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel