FC Barcelona și-a făcut academie la București. Răducioiu îi va ajuta pe „extratereștii” să vâneze următorii tricolori de top
Președintele clubului spaniol FC Barcelona, Joan Laporta, a inaugurat marți seară academia de fotbal a grupării catalane în București. Răducioiu îi va ajuta pe „extratereștii” să vâneze următorii tricolori de top
Academia, destinată băieților și fetelor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, va oferi tinerilor jucători din România posibilitatea de a se antrena după modelul și metodologia clubului catalan, recunoscut la nivel mondial pentru formarea de jucători de excepție.
Evenimentul a avut loc pe terenul secundar al stadionului Arcul de Triumf și a marcat începutul oficial al activității celei de-a 29-a academii Barca din întreaga lume, și a cincea din Europa, după cele din Barcelona, Zurich, Budapesta și Istanbul. Alături de Laporta, la deschidere a participat și președintele Barca Academy Romania, fostul internațional român Florin Răducioiu, precum și fostul fotbalist Florin Gardoș.
Joan Laporta a subliniat cu emoție importanța momentului, exprimându-și încântarea față de deschiderea unei academii a Barcelonei în România, o țară pe care o consideră bogată în talente fotbalistice. „Sunt absolut încântat, mi-ar fi plăcut foarte mult să vorbesc românește, pentru că toți mi-ați ajuns la inimă, fiecare dintre voi”, a spus președintele clubului catalan. „Pentru mine, faptul că sunt președintele FC Barcelona este un adevărat privilegiu și în momente ca acestea simți într-adevăr tot ceea ce reprezintă Barca.”
Laporta a continuat, evidențiind legătura strânsă pe care Barcelona dorește să o dezvolte cu România prin intermediul academiei. „România este o țară a fotbalului și are foarte mulți jucători mari. Noi cei din Barcelona suntem nerăbdători să vedem activitatea academiei din România. Ce avem noi de gând să facem cu această academie? Vrem ca acești copii să fie implicați în sport, vrem ca acești copii să cunoască adevăratul nostru stil de a juca fotbal”, a adăugat el. Pentru clubul catalan, stilul de joc este esențial, fiind unul dintre elementele definitorii care au făcut ca Barcelona să fie recunoscută pe plan internațional.
Președintele catalan a exprimat și dorința ca tinerii fotbaliști ai academiei din București să participe la turneul internațional organizat anual de Barcelona, care reunește toate cele 29 de academii ale clubului din întreaga lume. „Ne mai dorim încă un lucru: băieții și fetele care se vor antrena în cadrul academiei din București să participe la turneul internațional organizat de Barcelona, în fiecare an”, a declarat Laporta, subliniind astfel angajamentul Barcelonei de a integra academia românească în familia sa globală.
„Astăzi putem spune că România și Barca sunt mai unite. Ca să ajungeți jucători mari trebuie să munciți, să fiți disciplinați, să aveți pasiune pentru fotbal și mai ales să vă bucurați de ceea ce faceți. Și cel mai important lucru, să fiți oameni buni”, a subliniat președintele Barcelonei, amintindu-le astfel viitorilor fotbaliști că succesul în sport este strâns legat de valorile morale.
Președintele Barca Academy Romania, Florin Răducioiu, fostul internațional român care a jucat pentru echipe precum AC Milan și Espanyol Barcelona, a asigurat că școala de fotbal bucureșteană se va ridica la cele mai înalte standarde impuse de clubul mamă, FC Barcelona. „Vă asigurăm de un lucru: că această academie își va desfășura activitatea conform metodologiei și standardelor impuse de clubul mamă, respectiv Fotbal Club Barcelona, cu speranța ca pe viitor să formăm mari jucători”, a declarat Răducioiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News