FC Botoşani a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, la Piteşti, într-o partidă din etapa a 15-a, ultima a turului Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de francezul Malcom Edjouma (43), în urma unui corner, după o minge trimisă în faţa porţii de Alin Şeroni.
Oaspeţii puteau câştiga şi mai clar, dar portarul Alexandru Greab s-a opus golului de două ori în faţa lui Christopher Braun (63, 73), iar Costinel Tofan a respins de pe linia porţii mingea trimisă de Realdo Fili (67). Cea mai mare ocazie a piteştenilor a fost bara lui Kehinde Fatai (27). Portarul Eduard Pap s-a remarcat la şuturile lui Denis Dumitraşcu (77) şi Diogo Viana (88), parându-le și reușind să apere poarta echipei sale de golurile adversarilor.
Botoșănenii aveau cinci etape consecutive fără victorie
FC Botoşani venea după cinci etape fără victorie, patru egaluri şi un eşec. Pentru echipa antrenată de Marius Croitoru este a cincea victorie în deplasare în acest sezon (doar două acasă). FC Argeş a pierdut a doua etapă la rând şi are patru înfrângeri pe teren propriu în acest tur.
FC Argeş - AFC Botoşani 0-1 (0-1), Stadion Nicolae Dobrin - Piteşti
A marcat: Malcom Edjouma (43).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF
Clasamentul Ligii I
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 CFR Cluj 14 12 0 2 20-8 36
2 FCSB 14 9 3 2 26-12 30
3 Universitatea Craiova 14 9 1 4 28-12 28
4 FC Botoşani 15 7 6 2 14-11 27
5 FC Voluntari 14 8 0 6 17-16 24
6 Rapid 14 6 5 3 16-10 23
7 UTA 14 6 5 3 15-10 23
8 Farul 14 6 3 5 17-9 21
9 FC Argeş 15 6 3 6 13-10 21
10 Chindia Târgovişte 15 4 5 6 10-10 17
11 Gaz Metan Mediaş 15 4 3 8 12-18 15
12 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 14 2 7 5 14-16 13
13 FC U Craiova 1948 14 3 4 7 10-14 13
14 CS Mioveni 14 3 3 8 9-22 12
15 Dinamo 14 2 2 10 12-33 8
16 Academica Clinceni 14 0 4 10 10-32 4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat