FBI, decizie pentru Brad Pitt în ancheta legată de unul dintre fiii săi
FBI a renunțat la o anchetă privind presupusul comportament abuziv al lui Brad Pitt față de unul dintre copiii săi în timpul unui zbor cu avionul în luna septembrie.
Acuzațiile priveau un incident avut de actor cu fiul său, Maddox, de 15 ani, pe durata unei călătorii cu avionul între Franța și Los Angeles. Anturajul Angelinei Jolie a susținut că actorul l-a lovit pe adolescent.
"În replică la acuzațiile cu privire la un zbor (...) în care se aflau Pitt și copiii săi, Biroul Federal de Investigații (FBI) a revizuit circumstanțele (incidentului) și nu va continua ancheta", a declarat poliția federală într-un comunicat primit de AFP.
Actorul în vârstă de 52 ani, care a format alături de Angelina Jolie cuplul cel mai adulat de la Hollywood, "nu va mai face obiectul niciunei acuzații pe acest subiect", a precizat FBI.
Potrivit AFP, acest anunț marchează cea de-a doua victorie pentru actor, care fusese deja achitat de acuzația de agresiune în cadrul anchetei conduse de Departamentul pentru copii și servicii familiale din Los Angeles.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News