FBI a mai arestat încă trei suspecți în cazul atentatului de la Boston
Anchetatorii care investighează dublul atentat de la maratonul din Boston au anunţat, miercuri, că au arestat încă trei persoane suspecte în acest dosar, informează CNN.
Potrivit presei americane, ar fi vorba despre trei studenţi care i-ar fi ajutat pe fraţii Ţarnaev să fugă. Poliţia din Boston a anunţat că nu există "nici o ameninţare la adresa publicului."
Doi studenţi din New Bedford, Massachusetts, au fost arestaţi sub acuzaţia de fals în declaraţii şi conspiraţie pentru obstrucţionarea justiţiei, potrivit unei surse federale de "primă mână" din anchetă.
Alan Dershowitz, un avocat cunoscut şi profesor de drept la Harvard, a declarat că aceste acuzaţii nu par să fie legate în mod direct de atentatele cu bombă de la maraton.
Autorităţile americane au anunţat, duminică, că ancheta vizează şi o posibilă implicare a altor "persoane ce prezintă interes" în atentatele de la Boston.
"Există şi alte persoane ce prezintă interes în Statele Unite, cu care FBI ar vrea să stea de vorbă", a dezvăluit Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, pentru postul ABC.
Autorităţile judiciare au identificat doi fraţi, Tamerlan şi Djohar Ţarnaev, ca presupuşi autori ai dublului atentat, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi, pe 15 aprilie, în apropiere de linia de sosire a maratonului din Boston.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News