Fatih Terim i-a luat apărarea lui Belhanda, fluierat de public la meciul cu Real Madrid
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Fatih Terim, i-a luat apărarea, marţi, jucătorului Younes Belhanda, fluierat copios de publicul turc în momentul înlocuirii sale la meciul cu Real Madrid (0-1) din Liga Campionilor.

În minutul 67 al meciului, Belhanda a fost huiduit copios de miile de suporteri ai lui Galatasaray, pe care i-a insultat la rândul său în timp ce se îndrepta spre vestiare.

Această situaţie ilustrează tensiunea care domneşte între internaţionalul marocan sosit la Istanbul în 2017 şi suporteri, care îi reproşează lipsa de angajament şi slabele performanţe.

"Cei care face astfel de lucruri nu sunt suporteri, sunt spectatori", a declarat Terim într-o conferinţă de presă după meciul câştigat cu 1-0 de Real Madrid.

"Am jucat contra lui Real Madrid. Aceste fluierături, huiduieli sunt de neacceptat", a adăugat tehnicianul turc.

Ieşit din teren la câteva minute după Belhanda, internaţionalul ivorian Jean Michael Seri a fost şi el ţinta fluierăturilor unei părţi a publicului, dar totuşi aclamat de altă parte.

Real Madrid s-a impus cu 1-0 la Istanbul, în faţa lui Galatarasay, la care atacantul român Florin Andone a jucat tot meciul. Unicul gol a fost semnat de Toni Kroos, la meciul său cu numărul 100 în Champions League.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel