Data actualizării:
Data publicării:

Fasole "făcăluită". Cea mai simplă, gustoasă și economică rețetă pentru postul Crăciunului

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Fasole "făcăluită", rețetă. Iată cum pregătești cel mai simplu, delicios și economic preparat pentru postul Crăciunului.

Fasolea "făcăluită", așa cum se spune în unele regiuni ale țării, sau frecată, așa cum este cunoscută de mare majoritate, este un preparat simplu, gustos, delicios, economic, plin de proteine și ideal pentru orice masă, dar mai ales pentru zilele de post ce urmează să vină.

Ingrediente:

300 g de Fasole
2 buc. de Ceapă
Ulei
Sare
Piper
Usturoi
Boia de ardei

Mod de preparare:

1. Fasolea, se spală, se curăță și se pune la fiert în apă rece.

2. Când fierbe în primul clocot se varsă apa și se pune alta fierbinte.

3. După ce s-a fiert fasolea bine și s-a înmuiat, se adaugă sare, piper și usturoi, cam două căpățâni, dar puteți pune mai mult sau mai puțin, după gust și se mai lasă la fiert câteva minute.

4. Se varsă apa, dar se păstrează o cană din aceasta. Fasolea rămasă în oală se freacă bine până devine pastă. Puteți folosi un mixer. În timpul frecării se adaugă puțin ulei, iar mai apoi apă din cană.

5. Separat, se prăjește ceapa în ulei cu puțină făină și boia de ardei. Ulterior, dacă doriți, puteți adăuga și o lingură, două de bulion. Se adaugă și sare și piper.

6. Într-un vas se așează fasolea frecată, iar deasupra se adaugă ceapa prăjită.

Fasolea frecată sau "făcăluită" se poate servi atât caldă, cât și rece. Poftă bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel