Data publicării:

Farfuria de slăbit vs farfuria ideală. Ce alimente conține fiecare - Foto în articol

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Află în articol ce conține farfuria ideală pentru slăbit.

Alegeri prezidentiale 2024

Prea multe proteine ne afectează rinichii, ne spun medicii. Atunci care e farfuria normală a unui om sănătos? Dar farfuria de slăbit? Medicul Mihaela Bilic a explicat în cadrul emisiunii "Doctor de bine" de la Pro Tv ce ar trebui să conțină alimentația noastră, astfel încât să fim sănătoși.

"Pentru noi sănătate și echilibru înseamnă diversificare alimentară. Lumea iubeşte friptură cu garnitură, mai ales cu cartofi, și toţi mă întreabă dacă avem voie. Da, e chiar recomandat. În friptură avem proteine, în cartofi carbohidrați, tot spectrul. Ce lipsește? O salată bine reprezentată. Avem nevoie de fibre, vitamine şi minerale. Salata aduce un volum mare și avem nevoie de volum", a explicat dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist.

Farfuria ideală, ce conține

"Apropo de volum, aşa arată farfuria ideală, nu trebuie să fie de diametrul unui platou. Dimensiune trebuie să fie cât două palme ale unui adult, jumătate de legume, un sfert de făinoase și un sfert de proteine, adică de  carne, pește, brânză, ou. Cine sunt legumele? Ei bine, nu cartoful. Cartoful împreună cu pâinea acoperă zona dedicată făinoaselor. Ele au amidon, un glucid lent de care organismu nostru are nevoie mai ales atunci când suntem activi. 

Proteinele vin întotdeauna la pachet cu grăsimea, din cauza asta nu am pus pe farfurie grăsimi. Ce înseamnă proteine? Carne, pește, brânză şi oul tot aici stă. Porţia corecta înseamnă dimensiunea unui pod de palmă, cât un pachet de cărți de joc.Porția de făinoase ar trebuie să fie cam de 3 linguri. Un cartof fiert are 100 de calorii, așa cum are și felia de pâine. În schimb, atunci când îl prăjim mai vin și 3-4 linguri de ulei care îl duce de la 100 spre 300 de calorii. Deci cartofii prăjiți sunt delicioși și nu, n u sunt interziși, însă cantitatea de cartofi prăjiți va trebui decisă de voi. La capitolul legume nu e nicio restricție, e zona din farfurie de umplut cu vârf", a explicat Mihaela Bilic.

Cum arată farfuria de slăbit

"În farfuria de slăbit a dispărut exact ce ne place mai mult, partea de făinoase. Deci în momentul în care v-ați apucat de cură de slăbire, asta dă cele mai bune rezultate, adică proteinele din carne, pește, ou, brânză, combinate cu legume din belșug. Dar atenție, nu mai este farfuria ideală, ci este farfurie de slăbit", a mai spus nutriționistul.

Alimentul vegetal pe care îl cumperi când ești la dietă, fără să știi că, de fapt, te îngrașă. Bilic: Nu este sănătoasă nici pentru sistemul cardiovascular

Mulți dintre cei care vor să slăbească cumpără brânză vegetală, având falsa impresie că aceasta îi va ajuta să slăbească. Brânza vegetală, spre deosebire de cea normală, nu are vitaminele A și D, prezente în mod natural în lapte, și nici vitamina B12. Mai mult decât atât, brânza vegetală îngrașă și asta fără să aibă calități nutritive.

"Ați gustat vreodată brânza vegetală, făcută fără lapte? Pentru cei care doresc să elimine din dietă produsele de origine animală sau pentru cei cu intoleranță la lactoză, industria alimentară a creat produse lactate în varianta vegetală. Problema? Brânza vegetală nu este mai sănătoasă nici pentru siluetă nici pentru sistemul cardiovascular. Și nu are valoarea nutritivă a brânzei clasice.

Brânza făcută fără lapte este mai degrabă o pastă de amidon a cărui gust și textură sunt îmbunătățite cu grăsimi vegetale. Spre deosebire de brânza clasică care conține doar proteine și grăsimi animale, în brânza vegetală avem carbohidrații și uleiurile ca ingrediente principale. Asta înseamnă că are un indice glicemic crescut și crește riscul de obezitate și diabet de tip 2. În plus grăsimea de cocos și de palmier sunt bogate în acizi grași saturați care favorizează tromboza și bolile cardiovasculare. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel