Fără penalii de PSD la conducerea statului... ca să vină penalii de la USR și PNL
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a evidențiat în rapoartele de control privind alegerile din 2016 fraude grave săvârșite de PNL și USR, scrie Mircea Drăghici, deputat PSD de Argeș.
În primul caz e vorba de servicii și contracte fictive, finanțate din banii de campanie, în beneficiul firmei care îl promova pe Dacian Cioloș pentru funcția de prim-ministru, în timp ce în cazul USR e vorba de donații ilegale și de delapidarea fondurilor de campanie.
Prin urmare, dacă USR sau PNL ar fi câștigat alegerile din 2016, nici Nicușor Dan, nici Ludovic Orban nu ar fi putut ocupa funcția de prim-ministru din exact aceleași motive pentru care nu a putut președintele PSD Liviu Dragnea: fraude în domeniul electoral. Deosebirea majoră e că în Dosarul Referendumului în care a fost condamnat președintele PSD, parchetul și DNA s-au pus în mișcare cu viteza fulgerului (vă amintiți anchetele pe capota mașinilor?), în timp ce la PNL și USR nici Parchetul General, nici DNA nu s-au sesizat nici până la această oră, deși rapoartele AEP sunt publice și evidențiază probe clare, cu înscrisuri, privind fraudele comise de liberali și USR-iști.
Parchetele „obiective" nu anchetează fraudele electorale ale PNL și USR
Dacă în cazul Dosarului Referendumului, condamnarea a fost pronunțată pe opinii și deducții și pe elemente generale, intangibile, fără prejudiciu (îndemnul la vot și dezvăluirea identității alegătorilor de pe listele electorale care sunt publice...) în cazul PNL și USR dovezile sunt cât se poate de concrete, cu înscrisuri, contracte, facturi, tranzacții financiare bancare și sume de bani identificabile, cu prejudicii clare, care conduc către infracțiuni deosebit de grave, precum cele de spălare de bani, delapidare, fals în înscrisuri și însușirea de foloase necuvenite care se circumscriu infracțiunii de corupție. Cu toate astea, Parchetul General și DNA tac, arătându-și astfel lipsa totală de echidistanță și obiectivitatea în ancheta penală dar și partizanatul politic (PNL și USR reprezintă, alături de Iohannis, vârfurile de lance în încercarea de blocare a intrării în vigoare a legilor justiției și a noilor coduri penale). E drept că la această tăcere a parchetelor contribuie și ezitarea noii conduceri a AEP în formularea plângerii penale așa cum prevede legea. Dar asta nu-i scuză pe procurori, pentru că rapoartele AEP sunt publice, iar presa a prezentat deja fraudele grave care fi trebuit să determine auto-sesizarea procurorilor. Există doar plângerea penală împotriva USR, formulată de Mirel Palada, care însă e cercetată „cu moderație" de procurorii DNA.
PNL, acuzat de deturnare de fonduri și fals în înscrisuri
Sintagma „Fără penali la conducerea statului" a fost inventată pentru contestarea prezenței președintelui PSD la conducerea Camerei Deputaților. Iar titlul de „penal" avea la bază atunci, ca și acum, exclusiv condamnarea sa din Dosarul Referendumului (Condamnarea primită recent în prima instanță în dosarul angajatelor de la Teleorman nu e definitivă, deci se poate încheia cu achitare, mai ales că, tehnic vorbind, „abuzul în serviciu" nu mai exista în legislația penală, după ce Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate").
În schimb, cei care invocă sloganul „fără penali în fruntea statului" sunt ei înșiși penali de-a dreptul, așa cum reiese din rapoartele de control ale AEP. În cazul PNL, banii de campanie primiți de la stat au fost folosiți pentru plata unor servicii fictive către societăți comerciale, care pretind că ar fi prestat activități pentru toate filialele PNL când de fapt nu a existat decât o singură livrare la nivel central. În termeni juridici, „serviciile fictive" se traduc în infracțiunile de deturnare de fonduri și de fals în înscrisuri.
Delapidare la candidații USR
În cazul USR, ilegalitățile consemnate în rapoartele AEP sunt și mai grave. În primul rând mai mulți candidați ai formațiunii au primit sume de bani sub formă de donații de la diverși cetățeni, pe care însă nu le-au folosit în campanie, ci le-au reținut pentru folosul personal. Deci cei care poartă peste tot steagul luptei anti-corupție, care își aprind luminițele telefoanelor de la balconul Parlamentului sau care fac scandal în plen sub marca #fărăpenali se dovedesc a fi niște pungași de rând cu gulere albe. Infracțiunea de delapidare din Codul Penal spune clar că „însușirea, de către un funcționar public, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează" se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Mai mult, din banii primiți sub formă de donație, USR a livrat comisioane grase către firmele care au administrat platforma online, deși legea spune clar că banii din donații nu pot fi folosiți decât pentru activități de campanie. Mai grav, în raportul AEP se arată că sistemul folosit de USR pentru strângerea donațiilor face imposibilă identificarea celui care donează banii. După cum s-a demonstrat public, sub mențiunea unor date fictive, oricine putea finanța campania USR, începând de la organizații din străinătate, până la persoane care au obținut veniturile donate din diverse infracțiuni.
Iohannis, acuzat de uz de fals și participarea la operațiuni ilicite
Cel de-al treilea vârf de lance al brațului politic care sprijină DNA, președintele Klaus Iohannis, este, la rândul său, „un penal" dovedit de o instanță de judecată. Decizia definitivă a Curții de Apel Pitești a subliniat că soții Iohannis au fost cumpărători de rea-credință care au participat la „operațiuni ilicite" și la „acte juridice încheiate prin fraudarea legii", fiind deci evident uzul de fals în achiziționarea unuia dintre imobilele președintelui Iohannis.
Doar în urma presiunilor presei DNA a deschis în cele din urmă un dosar penal împotriva soților Iohannis, dar procurorii își pasează cazul de la unul la altul, conștienți fiind că faptele penale sunt mult prea evidente pentru a putea fi mușamalizate.
Doar „fără penalii PSD în fruntea statului" – cu ceilalți e voie...
De cealaltă parte, vedem că „penalii PSD" „încasează" achitări pe bandă rulantă, în toate dosarele umflate ca niște gogoși, pe baza infracțiunii de „abuz în serviciu".
Acesta este tabloul general al așa-zisei lupte anticorupție. „Fără penali la conducerea statului" se dovedește a fi doar un instrument al propagandei folosit pentru a înlătura așa-zișii penali ai PSD din fruntea statului, astfel încât să facă loc penalilor din USR și PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News