”Fără armă în linia întâi”, film spectaculos, dintr-o poveste adevărată
După producţii memorabile ca „Inima neînfricată" sau „Apocalypto", Mel Gibson revine în postura de regizor cu remarcabila poveste adevărată a soldatului care a rămas fidel credinţelor sale pacifiste în ciuda ororilor de pe câmpul de luptă. Distribuit de Freeman Entertainment, „Fără armă în linia întâi" are premiera pe marile ecrane din 4 noiembrie.
Actorul Andrew Garfield a fost alegerea lui Gibson pentru portretizarea lui Desmond Doss, eroul care a salvat 75 de soldaţi fără să folosească vreun tip de armă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost singurul soldat american din acest război care a ajuns în linia întâi refuzând să poarte armă din convingerea că, deşi războiul este justificat, crima nu va fi niciodată o soluţie. Doss este primul obiector de conştiinţă care a primit medalia de onoare pentru merite deosebite pe câmpul de luptă.
„Doss detesta violența, care nu se potrivea deloc cu principiile sale, cu convingerile sale religioase, dar în același timp voia să-și slujească țara în război, ca medic militar.", povestește Mel Gibson. „Cred că cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să încerci să spui o poveste care să se simtă reală. Desmond a făcut mai mult decât ar face mulți dintre noi, a fost un om excepțional și un memento pe care îl putem lua ca model."
[citeste si]
Fascinat de alegerile personajului său, Garfield recunoaște: ”N-a existat urmă de ezitare când am citit scenariul. Cred că rar găsești în lume un om precum Desmond, care e atât de sincronizat cu ceea ce simte în interior, atât de atent la acea voce slabă și blândă care îi șoptește pe dinăuntru, încât orice situație în care ar fi pus, el știe ce poate să facă și știe ce nu va face niciodată”.
Alături de Andrew Garfield din distribuția filmului mai fac parte actori de referință ca Sam Worthington, Teresa Palmer şi Vince Vaughn.
Trecând de la dragoste, la procese de conştiinţă şi până la brutalitatea scenelor de război, regizorul Mel Gibson prezintă din 4 noiembrie, în cinematografele din ţară „Fără armă în linia întâi", o drama emoţionantă despre datorie şi devotament. Un film distribuit de Freeman Entertainment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News