Fanii Stelei vor să preia clubul, după modelul FC Barcelona
Ruptura dintre fanii Stelei și actuala conducere a "roș-albaștrilor" pare iremediabilă. Cel puțin așa susține Jan Pavel, fost lider de galerie și cel care organizează mitingul din Ghencea, de pe 24 octombrie.
Jean Pavel a explicat că susținătorii "roș-albaștrilor" nu sunt nici de partea celor de la Armată. Mai exact, fanii vor să preia frâiele echipei și să o organizeze pe modelul celor de la FC Barcelona.
"În acest scandal, noi ne menținem pe o poziție neutră. Noi vrem de fapt să facem un club al suporterilor, în care aceștia să fie acționari sută la sută. O acțiune va costa 50 de euro, dar nimeni nu va putea investi mai mult de 100.000 de euro. Se vor forma grupuri de acționari și fiecare dintre acestea, care va atinge suma de 100.000 de euro, își va putea trimite un reprezentant în Asociația Generală a Acționarilor.
Vrem să formăm clubul pe modelul celor de la Barcelona", a declarat Jean Pavel pentru ProSport.
[citeste si]
Fostul lider de galerie a spus că, în acest moment, nu este formată noua conducere a clubului, pentru că aceasta urmează a fi aleasă prin vot democratic. El a explicat și cum vor suporterii să preia Steaua.
"Așa cum am spus, noi nu suntem nici de partea celor de la CSA, dar nici de partea lui Gigi Becali. Primul pas va fi acela de a răscumpăra de la Clubul Sportiv sigla și palmaresul, fie printr-o sumă de bani, fie prin acordarea de acțiuni, după care vom demara discuțiile pentru a prelua lotul", a continuat Jean Pavel.
Mitingul suporterilor, la care până acum și-au anunțat prezența 3.500 de oameni, se va derula în incinta Complexului Sportiv Steaua București.
"Nu avem nevoie de aprobare de la Jandarmerie, pentru că ne vom desfășura în incinta stadionului din Ghencea. De la Clubul Sportiv vom obține aprobarea, nu-mi fac probleme", a conchis Jean Pavel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News