"Negoiță a plecat. Trăiască Dinamo Bucuresti!
Dinamoviștii au luat cu asalt platforma www.programddb.ro
Este de remarcat că această creștere nu a apărut pe fondul negocierilor pentru vânzarea clubului, ci este motivată de diversificarea modalităților de plată și de dorința câinilor de a fi parte din viața lui Dinamo.
Tocmai s-a depășit pragul de 8500 de membri.", au scris cei de la PCH pe Facebook.
Ce spun fanii despre vânzarea clubului
"Legat de ultimele discuții despre vânzarea clubului, putem spune doar atât:
Dacă investitorul spaniol ar asigura un buget de 5 milioane de euro, așa cum s-a vehiculat prin presă, ar fi o veste foarte îmbucurătoare. Credem că nimeni nu s-ar opune unei tranzacții în condiții avantajoase pentru Dinamo.
Cel mai important în momentul de față este ca antrenorul Gigi Mulțescu să poată pregăti în liniște meciurile care ne așteaptă în debutul campionatului. Informațiile și zvonurile despre schimbarea antrenorului nu pot asigura atmosfera potrivită pentru antrenament. Trebuie să începem cu dreptul noul campionat.
Iată ce scrie gsp despre negocierile de la Rin, la care, așa cum am subliniat și ieri, reprezentanții suporterilor nu participă:
”Cele două părți au discutat azi timp de mai multe ore și au ajuns la un acord. Mai rămâne ca, mâine, Cortacero să se întâlnească cu reprezentanții DDB, cei care au 27,5 la sută din totalul acțiunilor și care au și un memorandum semnat cu Negoiță prin care își pot exercita dreptul de VETO în privința afacerii. Cumpărătorul trebuie să se înțeleagă și cu ei înainte de semnarea actelor.
Dacă afacerea va merge înainte, spaniolii trebuie să dea 3 milioane de euro pentru plata datoriilor și să asigure un buget de 5 milioane de euro. Practic, ibericii și-au asumat asigurarea bugetului pentru sezonul viitor, fără a depinde de banii din drepturile TV.”
CREȘTEREA NUMĂRULUI DE SOCIOS, prin ProgramDDB, trebuie să reprezinte MOTIVUL PRINCIPAL pentru care un investitor este interesat de Dinamo.", au mai scris fanii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Acuzații grave aduse magistratei din dosarul Vlad Pascu, chiar din sistemul judiciar. Gesturi inexplicabile, dezvăluite din interior
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”