Data publicării:

Familiile victimelor accidentului de avion din Rusia vor primi câte 135.000 de dolari

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Familiile pasagerilor care au murit duminică în accidentul unui avion de linie pe aeroportul Şeremetievo din Moscova vor primi fiecare câte 9 milioane de ruble (135.000 de dolari), a anunţat Ministerul Transporturilor din Rusia, relatează dpa.

Mai mult de jumătate din sumă, 5 milioane de ruble pentru fiecare plată, va reprezenta contribuţia liniei aeriene Aeroflot, a precizat ministrul transporturilor, Evgheni Dietrich.

Patruzeci şi una de persoane au murit după ce avionul rusesc a luat foc duminică, în timpul unei aterizări de urgenţă pe aeroportul Şeremetievo. 

Avionul, care se îndrepta spre oraşul Murmansk din nordul ţării, a fost forţat să revină la Moscova din cauza unei probleme tehnice şi motorul a luat foc la aterizare, a precizat Aeroflot într-un comunicat.

Vezi și: Catastrofa aeriană de la Moscova a fost provocată de un fulger

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel